Pentru ce se roagă? ”Ne rugăm pentru sănătate, pentru binele casei”, ”Pentru sănătate, pentru copii, cunoscuți, la părinți, la toată lumea”. - E un eveniment important în Timișoara? ”Da, foarte important, de asta e și așa multă lume, înseamnă că multă lume crede”.
Anul 2013 este Anul Sfinţilor Constantin şi Elena, "cei întocmai cu Apostolii", al căror nume este strâns legat de taina şi puterea sfintei cruci – semnul central al religiei creştine. Sfântului Constantin i s-a arătat pe cerul amiezii semnul crucii spre biruinţă ("In hoc signo vinces" – “Întru acest semn vei învinge”), în pragul înfruntării cu păgânul Maxenţiu, iar Sfânta Elena, mama sa, a descoperit la Ierusalim crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul. Sfânta Împărăteasă Elena a trecut la Domnul la anul 327, puţin după întoarcerea de la Ierusalim, iar Sfântul Împărat Constantin, în 337, după 31 de ani de domnie.
Reporter: Sorina CovleaOperator: Viorel JivaEditor web: Călin Țenche
