A fost doar începutul. A urmat o adevărată avalanșă de expediţii. Toate încununate de succes. Apogeul carierei sale de alpinist l-a atins în 1995, când, pe 17 mai punea piciorul pe Everest, cel mai înalt vârf de pe planetă situat la 8.850 de metri altitudine. ”A fost infernal. A fost o luptă interioară foarte puternică. Am urcat fără oxigen. Ultimii doi kilometri sunt aproape de limita organismului uman. Lupta a fost extrem de dură. Te puteai alimenta cu gânduri bune, iar gândurile bune erau cele care priveau pe cei de acasă”, a explicat alpinistul.
Ticu Lăcătuşu are în palmares zeci de medalii, cupe şi diplome. Este singurul român care a reuşit să ducă la îndeplinire Proiect 7. Mai exact, a escaladat şI a cucerit cele mai înalte vârfuri de pe cele 7 continente. Următorul proiect. Alpinistul Ticu Lăcătuşu este, spune el, un om normal. Îi plac pariurile, însă nu cele sportive. Primul pariu l-a câştigat în 1990, când a cucerit cel mai înalt vârf din Europa.
Acum, Ticu Lăcătuşu se ocupă de protejarea munţilor din judeţul Neamţ. Iar pe viitor își propune să mai urce o dată pe Everest, însă nu singur ci alături de o echipă de tineri alpiniști români.
