• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-08-08 10:48:11
  • Sursa:
The Insider: Cum poate Europa sa contracareze amenintarile apocaliptice ale lui Putin daca Trump ajunge din nou la Casa Alba Imagine

Propagandiștii ruși amenință din nou europenii cu „moartea civilizației” și, pentru prima oară, Vladimir Putin își susține retorica nucleară prin organizarea de exerciții militare ce implică forțele nucleare non-strategice ale Rusiei. Dar chiar și dacă Donald Trump ar câștiga un nou mandat de președinte al Statelor Unite și ar retrage angajamentul Americii pentru asigurarea securității membrilor europeni ai alianței NATO, Europa are capacități nucleare proprii semnificative și se pregătește deja pentru un posibil viitor în care trebuie să se descurce fără ajutorul american, se arată într-o analiză The Insider.

Vladimir Putin a lansat o nouă serie de amenințări nucleare, doar că, de data aceasta, ele sunt acompaniate de acțiuni concrete ale armatei ruse concentrate special în jurul Europei.

Într-o conferință de presă din luna mai, Putin i-a îndemnat pe europeni să își amintească faptul că trăiesc în „state cu teritorii mici și populații foarte dense” și că ar trebui să țină cont de acest lucru atunci când se decid dacă să îi permită Ucrainei să folosească arme precise cu rază lungă de acțiune asupra țintelor aflate pe teritoriul Rusiei.

La Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg, Putin a făcut amenințări încă și mai clare. Mai întâi, a scos în evidență starea de neajutorare în care se găsește Europa împotriva unui atac, pentru că, spre deosebire de SUA și Rusia, continentul european nu este protejat de un sistem de arme anti-satelit (ASAT) bine dezvoltat.

Apoi, liderul de la Kremlin a vorbit despre puterea armelor nucleare tactice ale Rusiei și de superioritatea țării pe care o conduce la acest capitol.

„Armele noastre nucleare tactice sunt de patru ori mai puternice decât bombele folosite de americani în Hiroshima și Nagasaki”, s-a lăudat Putin.

În al treilea rând, Putin a atins un subiect foarte important și dureros pentru europeni legat de scenariul unui război în care sunt folosite arme nucleare tactice: potrivit lui, americanii nu vor interveni în ajutorul Europei dacă va fi atacată de Rusia.

„Dacă cei cu care vom avea astfel de schimburi de lovituri nu mai există, se vor implica americanii în acest schimb de lovituri la nivelul armelor strategice sau nu? Mă îndoiesc foarte mult și europenii ar trebui să se gândească la asta”, a spus Putin.

Tot în luna mai, Rusia a organizat primele sale exerciții militare ce implică forțele nucleare non-strategice.

La televiziunea de stat din Rusia, amenințările nucleare și-au făcut din nou apariția. Evgheni Popov, un parlamentar rus și prezentator al canalului Rusia-1, a spus a avertizat Statele Unite, după ce acestea au anunțat că plănuiesc să aducă rachete cu rază scurtă și medie de acțiune în Germania, că „aproape toate capitalele europene” ar fi sub amenințare și că doar „trei rachete” lansate de forțele ruse ar fi suficiente pentru a nimici o civilizație precum cea a Marii Britanii.

Potrivit unor documente militare secrete și scenarii de război din perioada 2008-2014 analizate de Financial Times, pragul folosirii armelor nucleare tactice de către Rusia ar fi mult mai jos decât o arată declarațiile oficialilor de la Kremlin.

Primul criteriu invocă o invazie a teritoriului rus de către forțe inamice, distrugerea a 20%-30% din submarinele rusești capabile să lanseze rachete balistice și de croazieră, trei sau mai multe crucișătoare navale sau trei baze aeriene.

Mai mult, raportul menționa și că Rusia ar putea folosi arme nucleare tactice pentru a schimba soarta unei singure bătălii.

Unii politicieni europeni au început în ianuarie 2024 să ceară ca Europa să își dezvolte propria capacitate de descurajare nucleară, dat fiind viitorul incert al NATO despre care mulți cred că va depinde de rezultatul alegerilor prezidențiale din SUA din noiembrie.

Germania a luat în considerare „achiziționarea” a până la 1.000 de focoase nucleare dezafectate din SUA pentru a le desfășura pe teritoriul statelor membre UE, iar autoritățile poloneze s-au arătat dispuse să primească arme nucleare pe teritoriul țării lro pentru a contracara decizia Rusiei de a trimite arme nucleare tactice în Belarus.

Marea Britanie are 225 de focoase nucleare în arsenal, în timp ce Franța are 290, dar niciuna dintre state nu are triada nucleară: capacitatea de a lansa rachete nucleare de la sol, din aer și din apă.

Franța se bazează pe submarine strategice și pe avioanele Rafale, în timp ce Marea Britanie poate lansa arme nucleare doar din submarine – submarine din clasa Vanguard produse de compania americană Lockheed Martin.

Parisul ar putea prelua rolul de lider în dezvoltarea unui sistem european de descurajare nucleară, dar doctrina nucleară a Franței se concentrează doar asupra protejării „intereselor vitale” ale țării, aceasta având ca scop original prevenirea unui atac nuclear asupra „teritoriului național” – sau descurajarea unei invazii sovietice.

Spre deosebire de Franța, doctrina nucleară a Marii Britanii menționează clar că armele nucleare sunt folosite în situații excepționale nu doar pentru a proteja teritoriul Regatului Unit, dar și pentru apărarea aliaților NATO.

Forțele nucleare britanice sunt însă mai vulnerabile decât cele franceze întrucât au capacitatea de a ține în stare de alertă un singur submarin cu rachete balistice în același timp.

Spre deosebire de armele nucleare strategice, armele nucleare tactice, care sunt mai mici și menite a fi folosite în scop tactic pe câmpul de luptă fără să provoace contaminare radioactivă pe o suprafață vastă, nu au fost niciodată limitate prin tratate internaționale.

Potrivit estimărilor, Kremlinul ar avea până la 2.000 de încărcături nucleare tactice care pot fi livrate cu rachete lansate de la sol, din mare și din aer, cu bombe aeriene, torpile și chiar și obuze de artilerie.

Având în vedere numărul uriaș de focoase nucleare pe care Rusia și SUA le au la dispoziție – peste 5.000 de fiecare parte – capacitățile nucleare ale Franței și Marii Britanii par neînsemnate.

Dar, atunci când vorbim despre descurajare, numărul de focoase contează mai puțin – ceea ce contează este determinarea de a le folosi, precum și capacitatea fizică de a lovi țintele de pe teritoriul inamic.

Amenințările lui Putin sunt menite să descurajeze aliații Occidentali ai Ucrainei să mai trimită ajutoare militare Kievului – încă un exemplu al faimoaselor „linii roșii” ale Kremlinului.

În cazul în care ar exista cu adevărat pericolul ca SUA, sub conducerea lui Donald Trump, să se retragă din NATO sau să nu mai garanteze securitatea Europei, bătrânul continent va dispune totuși de un anumit nivel de descurajare nucleară:

În ciuda dezavantajului numeric clar al Europei, unii experți susțin că adevărata problemă de securitate nu se regăsește în cazul forțelor nucleare, ci în cel al armelor convenționale.

Apar detalii cutremurătoare în cazul fetiței din Galați care a fost omorâtă în bătaie de propria mamă, la finalul lunii trecute. Unchiul și mătușa copilei ar fi știut că femeia își bătea copiii cu bestialitate. Au fost reținuți marți seară pentru complicitate.

Economie 2024-02-14 12:10:41

Tobaco Harm Reduction reprezintă o strategie de sănătate publică ce se traduce simplu prin reducerea efectelor nocive asociate fumatului. Însă dezinformarea s-a infiltrat în mod greșit în strategia de comunicare a actorilor de pe piața produselor cu tutun și nicotină, iar unele alternative au întâmpinat reticențe din partea consumatorilor din cauza zvonurilor, înainte ca studiile medicale, testele realizate de producători și analizele comparative să vorbească pentru produsele alternative în cauză.

Economie 2025-01-27 23:44:47

Guvernul Ucrainei a anunţat semnarea unei ciorne a acordului privind mineralele între ţara devastată de război şi SUA, potrivit BBC. Ministrul Economiei, Iulia Sviridenko, a afirmat că memorandumul de intenţie deschide calea pentru ceea ce ea a numit un acord privind un parteneriat economic.

Economie 2025-04-18 09:00:41

Siria vrea mai multe „parteneriate strategice” cu Ucraina, i-a transmis luni noul ministru de externe sirian omologului său ucrainean, în timp ce Kievul încearcă să construiască legături cu noii conducători din Damasc, pe fondul scăderii influenței ruse, informează Reuters.

Economie 2024-12-30 18:22:26

O potențială schimbare în aplicarea strictă de către Iran a codului vestimentar islamic are loc pe fondul proiectului de lege privind hijabul și castitatea, care ar putea introduce pedepse mai aspre dacă va fi aprobat. Noul președinte promite că poliția moralității nu va mai „deranja” femeile să poarte voalul islamic, la doi ani de la moartea Mahsei Amini.

Economie 2024-09-17 09:19:28

Premierul Marcel Ciolacu a primit azi, la Palatul Victoria, delegația Congresului Statelor Unite, condusă de Vern Buchanan, preşedintele Parteneriatului pentru Democraţie al Camerei Reprezentanţilor, care efectuează o vizită în România. Marcel Ciolacu a declarat că România este interesată de consolidarea relaţiei bilaterale cu SUA, care rămân „un aliat indispensabil în asigurarea securităţii în Europa”.

Economie 2025-04-15 19:42:55

Există o cerere de răscumpărare de 3,5 BTC, echivalentul a aproximativ 157.000 de euro, după atacul cibernetic care a afectat activitatea mai multor spitale, a anunțat marți Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC). Instituția recomandă să nu fie luată legătura cu atacatorii şi să nu fie plătită răscumpărarea.

Economie 2024-02-13 13:09:33

Biroul Electoral Central pentru alegerile parlamentare are precizări în cazul celor care se prezintă la urne şi apar în Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal (SIMPV) că s-au mai prezentat la acelaşi scrutin. Astfel, potrivit unei decizii a BEC, în cazul în care SIMPV semnalează, la o secţie de votare din ţară, faptul că alegătorul care s-a prezentat la vot figurează deja în sistem, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare va informa alegătorul despre această semnalare.

Economie 2024-11-08 17:58:10