• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-06-18 18:22:12
  • Sursa:
Thailanda legalizeaza casatoriile intre persoane de acelasi sex. Este a treia tara din Asia care face asta Imagine

Thailanda a devenit marţi prima ţară din Asia de Sud-Est care legalizează căsătoria între persoane de acelaşi sex, într-un vot istoric în Senat, sărbătorit ca o ”victorie” de către comunitatea lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor (LGBT+), relatează AFP, preluată de News.ro.

Aproximativ 130 de senatori au votat în favoarea acestui text, patru ”împotrivă”, iar 18 s-au abţinut. Legea urmează să fie prezentată regelui Maha Vajiralongkorn în vederea publicării în Gazeta Regală, adică să fie promulgată.

”Azi (marţi), dragostea a învins prejudecăţile”, a reacţionat un activist, Plaifah Kyoka Shodladd, care a participat la elaborarea legii.

Comunitatea LGBT+ beneficiază de o vizibilitate largă în acest regat budist, cunoscut pentru toleranţa sa și care atrage turişti gay din ţări vecine conservatoare.

După Olanda - prima ţară care a oficiat uniuni homosexuale în 2001 -, peste 30 de state au legalizat căsătoria între persoane de același sex.

În Asia, Taiwanul şi Nepalul au făcut deja acest pas.

În Thailanda, primele căsătorii vor putea să fie oficiate la 120 de zile de la promulgarea legii, adică în toamnă.

„Facem asta pentru toată lumea. Dacă societatea acordă drepturi fiecăruia, atunci este o societate în care putem trăi”, a declarat înainte de vot Adisorn Juntrasook, care a luat parte la elaborarea legii ca expert.

Noua legislaţie vizează să modifice trimiterile la ”bărbaţi” şi ”femei”, ”soţi” şi ”soţii” şi să le înlocuiască cu termeni neutri, ”indivizi” şi ”parteneri de căsătorie”.

Ea urmează să le confere cuplurilor de acelaşi sex aceleaşi drepturi ca şi cuplurilor hetrerosexuale în domeniul adopţiei şi moştenirii.

 

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European de primăvară şi la Summitul Euro în format extins, care vor avea loc la Bruxelles, a informat Administraţia Prezidenţială.Reuniunea Consiliului European va debuta cu un dejun de lucru cu secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, în cadrul căruia vor fi abordate situaţia din Ucraina, în special securitatea alimentară şi procesul de reconstrucţie, schimbările climatice şi demersurile în vederea îndeplinirii Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă.În cadrul sesiunilor de lucru, liderii europeni vor discuta despre situaţia din Ucraina, cu accent pe menţinerea sprijinului pe toate palierele, inclusiv în domeniul militar în contextul deciziei recente de facilitare a furnizării de muniţie.Discuţiile se vor concentra şi pe măsurile de asigurare a competitivităţii UE pe termen lung şi de consolidare a Pieţei Unice, la 30 de ani de existenţă. Pe agenda reuniunii se află şi situaţia în domeniul energiei, cu accent pe demersurile de pregătire pentru viitorul sezon rece şi avansarea propunerii de reformă a pieţei energiei electrice.Este prevăzută, totodată, o informare din partea Comisiei Europene privind progresul în implementarea Concluziilor Consiliului European din februarie referitoare la migraţie. Administraţia Prezidenţială precizează că, în acest sens, o contribuţie concretă o reprezintă şi proiectul pilot agreat recent de România cu Comisia Europeană pentru valorificarea bunelor practici la frontiera cu Serbia.Liderii europeni vor trece în revistă şi ultimele evoluţii în domeniul relaţiilor externe, pe agendă figurând subiecte precum sprijinul pentru Turcia şi Siria în contextul seismelor care au afectat cele două ţări, situaţia din Belarus, evoluţiile recente în Dialogul Belgrad - Priştina facilitat de UE şi agrearea "Acordului Windsor" între Uniunea Europeană şi Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord.În cadrul Summitului Euro în format extins vor fi discutate situaţia economică din UE şi coordonarea politicilor în domeniu, în vederea creşterii rezilienţei economiilor europene. Liderii vor mai aborda avansarea Uniunii pieţelor de capital, precum şi finalizarea Uniunii Bancare. 

Economie 2023-03-22 17:59:28

Peste 30 de persoane din China s-au infectat cu un virus recent identificat care face parte din aceeași familie cu virusurile mortale Nipah și Hendra, scrie Bloomberg. Precum SARS-CoV-2, virusul care provoacă sindromul Covid-19, noul virus numit Langya a fost cel mai probabil transmis la oameni de la animale, potrivit oamenilor de știință.

Economie 2022-08-10 12:07:50

Piața laboratoarelor medicale din România a cunoscut o evoluție spectaculoasă în ultimul deceniu, marcând trecerea de la infrastructura tradițională la rețele moderne, automatizate și orientate spre soluții personalizate. Dezvoltarea sectorului privat a jucat un rol crucial, aducând investiții semnificative în tehnologii de ultimă generație și extinderea rețelelor naționale, precum în cazul Grupului MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, care numără peste 40 de laboratoare în portofoliu. Aceste transformări alimentează cererea tot mai mare pentru diagnostic rapid și analize precise, adaptând trendurile globale la specificul local.

Economie 2025-05-16 11:32:39

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la Washington, că este puţin neobişnuit să avem trei duminici la rând alegeri, dar cel care va fi avantajat este omul de rând, „fiindcă are şansa să-şi pună votul pe candidatul pe care îl preferă”. În ce priveşte Coaliţia, şeful statului crede că „va exista suficientă înţelepciune pentru a păstra coaliţia guvernamentală în funcţiune” în timpul campaniei electorale. 

Economie 2024-07-10 21:25:21

Germania, care asigură preşedinţia G7, a calificat marţi drept „crime de război” distrugerile „sistematice” de infrastructuri energetice comise de Rusia în Ucraina şi a îndemnat ca acestea să nu rămână nepedepsite, informează AFP.

Economie 2022-11-29 17:10:00

Echipa Trump își manifestă disponibilitatea de a ajunge la un compromis cu Rusia, în pofida lipsei unei strategii clare sau a unei viziuni realiste de încheiere a războiului, pentru a lansa rapid negocieri. Aceste negocieri ar putea fi prezentate de Trump drept o victorie a sa.

Economie 2025-01-13 19:00:46

Fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei şi-a recunoscut vina în faţa instanţei pentru accidentul rutier de la Mangalia, din 2022, în urma căruia un motociclist a fost grav rănit. Instanţa a rămas în pronunţare, anunță News.ro. În urmă cu aproape un an și jumătate, când a avut loc accidentul rutier, Monica Macovei dădea vina pe motociclist, spunând că acesta ar fi intrat pe contrasens și i-ar fi lovit mașina. Bărbatul, care a suferit răni grave în urma accidentului, cere daune de 500.000 de euro.

Economie 2024-02-13 14:45:02