Dispunem în prezent de teste avansate, cu ajutorul cărora putem calcula riscul genetic pentru anumite tipuri de cancer, dar putem și anticipa răspunsul la tratament al tumorilor, putând astfel să personalizăm tratamentul și să administrăm țintit medicamente cu eficacitate mare. Aflăm mai mult de la Conf. Dr. Viorica Rădoi, medic primar genetică medicală.
Una dintre indicațiile pentru testare genetică în cancer se referă la realizarea unor teste avansate pentru a determina prezența unor gene specifice exprimate de țesuturile tumorale. Aceste teste au un rol foarte important, deoarece descrierea genetică a tumorilor are un rol predictiv în anticiparea răspunsului la tratament. Astfel, în funcție de rezultatele testelor, pacienții pot primi tratamente care acționează țintit asupra tumorilor, cu efecte secundare mult reduse față de chimioterapia clasică.
Cealaltă indicație importantă este pentru a calcula riscul de cancer, mai ales la persoanele care au avut cazuri oncologice în familie. Sunt unele tipuri de cancer, precum cancerul de sân, cancerul de ovar, cancerul bronho-pulmonar sau cancerul de prostată, în care riscul este crescut de prezența unor variante genetice ce predispun la cancer. Este important însă ca înainte de testare și după, persoanele interesate să se adreseze medicului pentru un consult de genetică medicală, în cadrul căruia le sunt recomandate testele adecvate și sunt apoi interpretate rezultatele.
Articol susținut de SANADOR, mai multe detalii pe www.sanador.ro