• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-07-31 07:23:41
  • Sursa:
Teritoriul care trece de la o tara la alta de doua ori pe an. Insula Fazanilor urmeaza sa schimbe din nou proprietarul Imagine

Insula Fazanilor, un mic teritoriu lung de 200 de metri, unul dintre puținele așa-zise „condominii” teritoriale urmează să schimbe din nou proprietarul – insula trece de la Spania la Franța în fiecare an, o metaforă fizică a păcii între cele două foste rivale istorice.

Insula Fazanilor este cel mai mic teritoriu aflat în custodie comună din lume. De două ori pe an, teritoriul schimbă suveranitatea de la Franța la Spania. Cel mai recent transfer are loc chiar azi.

Orașele Irun din Spania și Hendaye din Franța sunt responsabile de administrarea teritoriului pe parcursul celor șase luni în care fiecare țară este suverană asupra acestuia.

Din 1 februarie și până pe 31 iulie, Spania deține controlul condominiului – un termen folosit pentru acest tip de aranjament politic, în care mai multe state suverane se pun de acord să împartă egal controlul. În următoarele șase luni, insula trece la Franța.

Acest aranjament durează de secole întregi, el fiind agreat pentru prima oară după un armistițiu între Franța și Spania la finalul Războiului de Treizeci de Ani (1618-1648), una dintre cele mai importante conflagrații din istoria Europei, încheiată cu Pacea de la Westfalia, cea care a dat naștere sistemului modern de relații internaționale și conceptului de suveranitate sau de stat-națiune.

Războiul de Treizeci de Ani a fost unul dintre ultimele războaie religioase ale Europei, un conflict generalizat care a devastat Germania și a inclus printre combatanți Spania Habsburgică, teritorii ale Sfântului Imperiu Roman, inclusiv Boemia (n. red. - Cehia de astăzi) și Franța.

Astfel, această mică insulă a devenit o veritabilă metaforă fizică a păcii între marile puteri.

Mica insulă franco-spaniolă a avut multe nume de-a lungul secolelor. În vremea romanilor, ea se numea Pausoa, cuvânt în bască pentru „pasaj” sau „pas”. Ulterior, francezii au tradus numele în „paysans” cu înțelesul de „țăran”. Până la urmă, numele a evoluat la „Faisans”, cu înțelesul de „fazan”.

Vizitatorii au voie să meargă pe insulă în doar foarte puține momente. Printre ele, în zilele în care are loc transferul de la o țară la altă – atunci are loc o ceremonie pompoasă cu steaguri, delegați, diplomați și tururi.

Premierul japonez Fumio Kishida a declarat miercuri că ţara sa nu are planuri de a deveni membră NATO, dar a admis intenţia Alianţei de securitate de a deschide un birou de legătură în Japonia, relatează Reuters, citată de Agerpres.Comentariile lui Fumio Kishida vin după ce ambasadorul Japoniei în SUA a declarat anterior în cursul acestei luni că NATO plănuieşte deschiderea unui birou în Tokyo, primul din Asia, pentru a facilita consultările în regiune.„Nu am cunoştinţă de vreo decizie luată la NATO privind deschiderea unui birou”, a declarat Kishida miercuri în parlament, adăugând că ţara sa nu doreşte să se alăture Alianţei Nord-Atlantice ca ţară membră sau semi-membră.Între timp, China deja a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă a Ministerului de Externe de miercuri, că se opune planului de a deschide un astfel de birou de legătură la Tokyo, relatează Reuters.

Economie 2023-05-24 11:36:56

ACTUALIZARE Ucraina a anunţat, vineri, că Rusia i-a predat corpurile a 502 soldaţi, ucişi în războiul dintre cele două ţări, fără a preciza dacă a fost vorba despre un schimb, dar Rusia a anunţat la rândul ei între timp că a primit din partea Ucrainei corpurile a 52 de soldaţi ruşi, relatează agenţiile AFP şi EFE, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-11-29 18:02:03

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a transmis, marți, pe Facebook, că a mers la Gara de Nord București pentru a vedea 5 vagoane și două locomotive modernizate din fonduri proprii ale companiei CFR Călători, spunând că „ele sunt dovada că se pot face schimbări, atunci când se dorește și există perseverență”. Cele cinci vagoane fac parte dintr-un lot de șase vagoane de călători clasa a II-a, modernizate în conformitate cu standardele UE, la SC Atelierele CFR Grivița, potrivit acestuia. Oficialul din Guvern estimează că, cel mai probabil în luna octombrie, va fi complet modernizat primul tren - o locomotivă și 12 vagoane.

Economie 2024-06-04 16:29:22

Rusia a început cea de-a treia etapă de exerciţii ale forţelor sale nucleare tactice, a anunţat miercuri Ministerul Apărării de la Moscova.

Economie 2024-07-31 10:05:25

Greta Thunberg a fost luată cu duba de poliția londoneză, de la un protest împotriva companiilor petroliere în luna octombrie a anului trecut. Activista de mediu și alți protestatari sunt judecați acum la Londra, într-un proces condus de un judecător, fără juriu, care a început joi, transmite Reuters.

Economie 2024-02-01 17:49:40

Statele Unite şi China anunţă luni, într-un comunicat comun, suspendarea - începând de miercuri, pe o perioadă de 90 de zile - a unei părţi a taxelor vamale punitive impuse în ultimele săptămâni.

Economie 2025-05-12 10:44:53

Ministerul Afacerilor Externe salută decizia luată, joi, de Parlamentul Republicii Moldova privind adoptarea Legii care prevede substituirea sintagmelor „limba moldovenească”, „limba maternă” și „limbă de stat” cu sintagma „limba română”, scrie Agerpres.

Economie 2023-03-16 18:09:18

Noul guvernator al Băncii Centrale a Turciei, care anterior a lucrat şi pe Wall Street, spune că din cauza creşterilor mari de preţuri de pe piaţa imobiliară a fost nevoită să se mute înapoi cu părinţii, informează AFP.

Economie 2023-12-16 13:11:25