„Oamenii sărbătoresc Ziua Naţională dacă autorităţile iau decizii bune. Nu este cazul nostru. Chiar dacă este Ziua Naţională vrem să arătăm că ne opunem deciziilor guvernului”, a spus Dennis Wong, student.
„Vreau să transmit autorităţilor din China că oamenii din Hong Kong vor să menţină formula "o ţară, două sisteme". Noi ne dorim libertate și democrație”, a adăugat Angel Leung, studentă.
Acţiunea pro-democraţie din Hong Kong a ajuns să fie cunoscută sub numele „revoluţia umbrelelor”, după ce protestatarii le-au folosit pentru a se feri de gazele lacrimogene.
Sunt cele mai grave proteste de la preluarea fostei colonii britanice de către Beijing, acum 17 ani. Liderii studenţilor i-au dat şefului executiv al Hong Kong-ului un ultimatum. Ei au ameninţat că vor ocupa clădiri guvernamentale dacă nu vor fi invitaţi la discuţii. Manisfestaţiile au început după ce Beijingul a decis în urmă cu o lună ca toţi candidaţii care vor să intre în cursa pentru conducerea Hong Kong-ului, în 2017, trebuie să aibă aprobarea sa.
