• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-07-15 07:59:59
  • Sursa:
Telefonie mai ieftina pentru ucraineni, in Uniunea Europeana. CE a aprobat „regimul de roaming fara vize” pentru tara invadata de rusi Imagine

Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare, anunţă agenţia Ukrinform.

Declaraţia relevantă a fost făcută de prim-ministrul Ucrainei, Denis Șmîhal, în cadrul unei reuniuni a guvernului ucrainean, informează un corespondent Ukrinform, potrivit News.ro.

„În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei. Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE «Roam like at Home», aşa-numitul regim de «roaming fără vize», care se aşteaptă să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2026”, a notat Șmîhal.

În acest sens, guvernul ucrainean a aprobat decizia Comitetului de asociere UE-Ucraina privind deschiderea reciprocă a sectorului de roaming, ca un pas spre finalizarea regimului fără vize pentru roaming, a adăugat Șmîhal.

Comisia Europeană a propus integrarea Ucrainei în zona de roaming a UE din ianuarie 2026. Această măsură ar permite ucrainenilor şi cetăţenilor UE din Ucraina să rămână conectaţi cu prietenii şi familia din întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare.