Teatrul Odeon. Azi are loc premiera piesei "Contra democratiei", in regia lui Alexandru Dabija

Teatrul Odeon. Azi are loc premiera piesei "Contra democratiei", in regia lui Alexandru Dabija Imagine

Piesa vorbeşte despre ipocrizia societăţii contemporane şi despre impasul în care a ajuns mult dorita democraţie. Ironizează corporaţiile, clasa politică şi intoleranţa religioasă.

„Vorbeşte despre inabilitatea noastră ca cetăţeni de a ne descurca pur şi simplu trimiţând nişte nemernici să gândească legi în locul nostru. E vorba foarte mult despre violenţă, despre sărăcia sufletească pe care o avem şi despre absurdul pe care îl trăim zilnic”, spune regizorul Alexandru Dabija.

„E o piesă horror, super-tare, cu sânge şi sex, sângele îl vedeţi, restul... veniţi fără părinţi şi o să vă placă”, crede actriţa Alina Berzunţeanu.

Piesa „Contra Democraţiei” este o comedie neagră semnată de Esteve Soler, un dramaturg catalan foarte apreciat în rândul regizorilor.

„E foarte caustic, foarte alert în replică şi oferă regizorului un câmp de imaginaţie şi actorilor o desfăşurare grozavă de mijloace”, susţine Dorina Lazăr, directoarea Teatrului Odeon.