• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2014-07-06 16:32:50
  • Sursa:
Teatru absurd la Galati. Copiii au venit la spectacol duminica, Scufita urcase pe scena sambata Imagine

La ora 11, foișorul de lemn de pe faleza Dunării ar fi trebuit să găzduiască un spectacol pentru copii. Printre micuții entuziasmați era și Andreea, o fetiță de trei ani și jumătate. Chipu-i plin de bucurie s-a întristat când mama i-a spus că Scufița nu mai vine. „De ce n-a venit Scufiţa?”, a întrebat ea.

„Pentru că sunt bolnavi”, credea o fetiță.

„Am stat în căldură şi îmi pare rău. Şi când mai spune că e un spectacol să fie de-adevăratelea”, spunea o alta.

Părinții copiilor au fost furioși, mai ales că au stat cu copiii în soare mai bine de o oră, fara ca cineva să le spună că spectacolul a fost sâmbătă.

„Nu a mai venit nimeni nici măcar să ne spună că nu se mai ţine”, a spus o femeie.

Reprezentanții Primăriei Galați au gasit imediat o explicație. Nu însă și scuze.

„Am spus că o să fie sâmbătă. S-a facut o confuzie când s-a tehnoredactat materialul. În loc de 5 am pus data de 6”, a declarat Silviu Bacalum, directorul Direcţiei Generale de Servicii Publice din Primăria Galaţi.

Spectacolul Scufiţa Roşie e programat din nou pe 15 august, în acelaşi loc, la aceeaşi oră. Părinţii copiilor speră să nu vină degeaba încă o dată.