Potrivit Poliției Române, Serviciul de Transporturi Aeroport "Henri Coandă" s-a autosesizat pe baza imaginilor video și a raportat suspiciunea de înșelăciune. În urma verificărilor, șoferul a fost identificat, reținut pentru 24 de ore și audiat în continuare în acest caz
Imediat după audieri, suspectul a fost prezentat în fața instanței, iar polițiștii continuă investigarea sub aspect penal, urmând ca în funcție de probe să fie dispuse și alte măsuri legale.
"Din verificările preliminare a reieşit că, la data de 27.06.2025, ora 00.51, un cetăţean nigerian, în vârstă de 90 de ani, s-a îmbarcat într-un autovehicul de transport persoane în regim taxi din faţa terminalului de sosiri, cu destinaţia un hotel din centrul Capitalei. La finalul cursei, conducătorul auto i-ar fi solicitat şi încasat, prin intermediul unui aparat POS, aproximativ 400 de euro, reprezentând contravaloarea cursei", a arătat Poliţia.
