Printr-un ordin executiv semnat de Trump pe 30 iulie, Statele Unite au eliminat începând din 29 august scutirea de taxe vamale care până atunci a fost în vigoare pentru coletele poştale mici, adică cele cu bunuri în valoare maximă de 800 de dolari.Ulterior acestei date coletele poştale sunt supuse aceloraşi taxe vamale aplicate celorlalte importuri, de exemplu 15% pentru ţările UE sau 50% pentru India.Doar expedierile între persoane fizice în valoare mai mică de 100 de dolari rămân scutite de taxe vamale.Aceste noi reglementări au declanşat un val de anunţuri din partea serviciilor poştale din mai multe ţări cu privire la suspendarea expedierilor de colete către SUA.Pe lângă termenul scurt pentru implementarea deciziei, principala problemă constă în faptul că ordinul executiv semnat de Trump obligă "transportatorii şi alte părţi autorizate să colecteze taxele vamale în avans de la expeditori şi să transfere sumele către Biroul vamal şi de protecţie a frontierelor din SUA", a explicat UPU la sfârşitul lunii august.Donald Trump a justificat această decizie prin dorinţa sa de a "închide o lacună catastrofală folosită, printre altele, pentru ocolirea taxelor vamale şi expedierea unor opioide sintetice şi a altor produse periculoase" către SUA.Această măsură, adoptată iniţial la începutul anului 2025, a vizat la început doar China şi Hong Kong, ca parte a ofensivei administraţiei Trump împotriva giganţilor comerţului online Shein şi Temu, dar apoi ea a fost generalizată către toate ţările pentru a-i asigura eficacitatea.
