Tatăl copilei de doi ani care a murit într-un cabinet stomatologic din București a făcut primele declarații. Părintele a declarat că fetița trebuia să facă două tratamente de canal, iar analizele acesteia indicau valori de șase ori mai mari la ficat.
Atenție, informații care vă pot afecta emoțional!
„I-am făcut niște analize fetiței, că știam că trebuie să aibă o intervenție la dinți. Trebuia să facă două tratamente de canal. Analizele fetiței au ieșit aseară, în jurul orei 21 - 22. Soția le-a trimis doctorului, i-a spus că niște valori la ficat au ieșit mai mari, de 6 ori decât este limita. A spus că vorbește astăzi cu doamna anestezistă. După 20 de minute, după ce a sedat-o, copilul a intrat în stop cardio-respirator, iar pe noi ne-a anunțat abia după o oră și ceva. Și ambulanță, la fel, a venit după o oră și ceva. Nu ne-a lăsat să intrăm nici acum. Au trecut patru ore”, a spus tatăl copilei.
Conform acestuia, fetița nu avea nicio problemă de sănătate: „Nu avea nicio problemă, absolut nicio problemă. I-au ieșit niște valori la ficat mai mari de șase ori decât trebuie, dar nu avea”.
Întrebat dacă și-a dat acordul scris pentru ca micuța să fie sedată, tatăl a explicat: „Da, păi te pune să semnezi. A semnat soția. Are mesaje soția cu doamna doctor pe WhatsApp, unde i-a spus că mai bine ar fi să schimbăm programarea, și doamna doctor i-a spus că nu, să vină, că este ok.
Nu am ce să vă spun, durerea e prea mare. Au omorât-o, asta este părerea mea. Nu știu ce a fost, inconștiență, neatenție”, a adăugat bărbatul.
Amintim că fetița de 2 ani a murit, joi seară, într-un cabinet stomatologic din Sectorul 3 al Capitalei. Copilul a intrat în stop cardio-respirator şi nu a putut fi resuscitat. Poliţia Capitalei a deschis o anchetă.
