• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-04-13 08:00:15
  • Sursa:
Tarile de estul Europei sunt furioase pe Macron, care vrea sa rupa UE de SUA. „Ori ramanem impreuna, ori vom fi spanzurati separat” Imagine

Nu mai îndepărta Europa de SUA, pare să fie mesajul oficialilor din Europa Centrală și de Est, care sunt furioși pe președintele francez Emmanuel Macron după ce acesta a avertizat asupra faptului că europenii nu ar trebui să se lase prinși la mijloc în conflictul dintre SUA și China în privința Taiwanului, scrie Politico.

Afirmațiile lui Macron au agasat guvernele țărilor de pe flancul de est al Uniunii Europene care vor să aibă relații cât mai bune cu SUA - în special în domeniul Apărării - și susțin o abordare mai dură față de Beijing.

„În loc să construim o autonomie strategică față de SUA, propun un parteneriat strategic cu SUA”, a spus marți premierul polonez Mateusz Morawiecki înainte de a face o vizită de trei zile în America.

În privat, diplomații sunt încă și mai vehemenți. „Nu putem înțelege poziția lui Macron cu privire la relațiile transatlantice în aceste vremuri grele”, a spus un diplomat dintr-o țară din estul Europei. „Noi, ca UE, ar trebui să fim uniți. Din nefericire, această vizită și remarcile franceze care i-au urmat nu sunt benefice”.

Macron a vrut dintotdeauna ca Europa să devină mai independentă din punct de vedere economic și militar - o inițiativă care mulți din Europa Centrală și de Est se tem că ar putea să slăbească sprijinul americanilor fără de care statele din această regiune ar întâmpina dificultăți mult mai mari să se apere de acțiunile agresive ale Rusiei.

„Ar trebui cu toții să ne aducem aminte de înțelepciunea primului ambasador american în Franța, Benjamin Franklin, care remarca pe bună dreptate că ori rămânem împreună, ori vom fi spânzurați separat”, a spus un alt diplomat de rang înalt din Europa de Est.

Macron a atins un subiect sensibil în Europa: cum ar trebui UE să se poziționeze în lupta dintre superputerile SUA și China.

Președintele francez a încurajat Europa să își croiască propriul drum și a avertizat că Europa se confruntă cu un „mare risc” dacă „rămâne prinsă în crize care nu sunt ale noastre și care ne împiedică să ne formăm autonomia strategică”.

Macron a mai spus că ar vrea ca Europa să devină un al „treilea pol” de contrabalansare a Chinei și SUA pe termen lung. Un conflict iminent între Beijing și Washington, potrivit lui, ar pune în pericol realizarea acestui obiectiv.

În estul Europei, însă, Macron este acuzat că nu diferențiază destul între SUA și China în contextul jocului global pentru putere.

Un diplomat dintr-o țară din Europa Centrală a criticat poziția lui Macron, catalogând-o drept „scandaloasă”, în timp ce un alt oficial din aceeași regiune a interpretat-o ca o încercare a lui Macron „de a distrage atenția de la alte probleme și de a face Franța să pară mai importantă decât este”.

Kristi Raik, șeful programului de politică externă a Centrului Internațional pentru Apărare și Securitate, a spus că Macron vorbește mult despre autonomia strategică a Europei, dar nu menționează nimic despre faptul că securitatea și apărarea Europei depind în mare măsură de SUA, după cum a devenit foarte clar în Ucraina.

Dacă Macron „vrea să arate în mod serios că plănuiește cu adevărat ca Europa să se poată apăra singură, ar trebui să arate că Franța este dispusă să facă mult mai multe pentru a apăra Europa de Rusia”, a mai spus Raik.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a scris joi, pe platforma X, că a zburat cu un avion de luptă german deasupra Mării Baltice. El susține că astfel a fost „martor direct la modul în care forțele aeriene germane ajută la protejarea spațiului aerian al Alianţei Nord-Atlantice”. 

Economie 2024-04-25 18:13:53

Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a subliniat sâmbătă că Beijingul joacă un rol important în războiul din Ucraina prin sprijinul său pentru Rusia şi îi cere Chinei să îşi folosească influenţa asupra Moscovei pentru identificarea unei soluţii paşnice la acest conflict, informează EFE, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-07-27 09:54:07

Şefii de guvern ai Poloniei şi Ucrainei au afirmat joi că au făcut "un pas înainte" spre soluţionarea disputei agricole. Donald Tusk și Denis Șmîgal au discutat la Varșovia și au semnat o declaraţie comună de cooperare prin care speră să potolească furia fermierilor, informează AFP, preluată de Agerpres.

Economie 2024-03-28 23:53:34

Tronsonul Rânca şi Obârşia Lotrului al DN67C - Transalpina este acoperit de zăpadă, iar pe alocuri s-a format gheată, anunţă Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova, reamintind că programul de acces pe sectorul de drum cuprins între Rânca şi Obârşia Lotrului este în intervalul orar 09⁰⁰- 20⁰⁰. Un strat de zăpadă de doi centimetri a fost înregistrat la staţia meteo Bâlea Lac, situată la peste 2.000 de metri altitudine în Munţii Făgăraş. 

Economie 2024-09-30 11:26:16

O femeie din Coreea de Sud și-a dat în judecată guvernul, o agenție de adopție și un orfelinat pentru adopția fiicei sale, care a fost trimisă în SUA în 1976, la doar câteva luni după ce a fost răpită din apropierea casei, în ciuda faptului că familia ei o căuta cu disperare, potrivit The Independent.

Economie 2024-10-15 10:30:23

Poeta Ana Blandiana face un nou un apel la cetăţeni să iasă duminică la vot, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, și să înţeleagă că „acum nu votăm persoane, ci direcţii ale istoriei, că în afara Europei totul - de la libertate la bunăstare - se va degrada”.

Economie 2024-12-04 14:31:46

Uniunea Europeană intenţionează să propună statelor membre introducerea de tarife vamale pentru avioanele produse de constructorul american Boeing, într-un moment în care se pregăteşte să reacţioneze dacă discuţiile comerciale cu Washingtonul vor eşua, informează un articol publicat miercuri în cotidianul Financial Times și preluat de Agerpres.Comisia Europeană, care supervizează politica comercială a UE, va include avioanele civile pe o listă compusă din importuri americane cu o valoare anuală de 100 de miliarde de euro, care vor fi vizate de represaliile Bruxelles-ului, au declarat pentru FT mai multe surse din apropierea acestui dosar.Însă, măsurile Bruxelles-ului, care vor trebui aprobate de majoritatea statelor membre, ar intra în vigoare numai dacă UE nu va face suficiente progrese în discuţiile cu Washingtonul pentru a reduce tarifele americane la produsele europene, adaugă FT.Comisarul european pentru Comerţ, Maros Sefcovic, a spus marţi că blocul comunitar nu este presat să accepte un acord incorect cu SUA.Uniunea Europeană este vizată deja de tarife de 25% impuse de SUA la importurile de oţel, aluminiu şi autoturisme. De asemenea, este supusă la tarife de 10% la aproape toate celelalte bunuri, inclusiv avioane, care ar putea creşte la 20%, după ce, la data de 8 iulie, va expira răgazul de 90 de zile anunţat de preşedintele SUA, Donald Trump.Transportatorii aerieni europeni au comandat sute de avioane Boeing, mizând pe creşterea pieţei transporturilor aeriene, însă posibilele tarife ar duce la o creştere semnificativă a acelor avioane, care sunt plătite la momentul intrării în posesie.Surse din industria aeronautică au spus că UE vrea să asigure un mediu concurenţial egal între Boeing şi rivalul european Airbus prin represalii la tarifele Washingtonului. Dar, spre deosebire de precedentul război al tarifelor, prin care a trecut industria aviaţiei în 2020 şi 2021, de data aceasta companiile aerospaţiale din Europa şi SUA şi-au unit vocile pentru a cere eliminarea tuturor tarifelor. 

Economie 2025-05-07 14:53:00

Thailanda a devenit marţi prima ţară din Asia de Sud-Est care legalizează căsătoria între persoane de acelaşi sex, într-un vot istoric în Senat, sărbătorit ca o ”victorie” de către comunitatea lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor (LGBT+), relatează AFP, preluată de News.ro.

Economie 2024-06-18 18:22:12