• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-09-08 08:55:21
  • Sursa:
Tarile baltice s-au pus de acord sa blocheze singure intrarea rusilor pe teritoriile lor Imagine

Lituania, Letonia și Estonia s-au pus de acord să restricționeze singure intrarea cetățenilor ruși în țările lor, o măsură punitivă care a rămas neagreată la nivelul Uniunii Europene.

Măsura a fost agreată la o întâlnire a miniștrilor de externe din țările nordice și baltice și urmează să intre în vigoare în săptămânile care urmează. Vor exista, totuși, excepții din motive umanitare sau legate de reunirea familiilor, scrie Euronews.

„Deciziile la nivel național sunt eficiente atunci când sunt coordonate și armonizate. Cu alte cuvinte, aplicăm aceleași reguli în toate statele, așa că o persoană care a încercat să intre în țară și a primit o reacție negativă, un refuz, nu ar putea să meargă încă 200 de kilometri la nord sau la sud și să treacă granița”, a spus ministrul lituanian de externe, Gabrielius Landsbergis.

La o întâlnire recentă la nivel european pe aceeași problemă, statele-membre s-au pus de acord să suspende un vechi acord de vize cu Rusia însă o măsură de blocare a intrării rușilor nu a putut fi agreată din cauza opoziției mai multor state.

Unii dintre delegații de la întâlnira nordicilor și balticilor, inclusiv ministrul danez de externe, au spus că măsura de la nivel european nu este suficientă.

„Cred că este o provocare să vedem turiști ruși, de exemplu, pe plajele europene și în cafenelele capitalelor europene, în timp ce bombardează orașele ucrainene și ucid civili și comit crime de război”, a spus Jeppe Kofod.

De când a început invazia rusească în Ucraina, în jur de un milion de ruși au intrat legal în Uniunea Europeană, conform datelor Frontex. Majoritatea au intrat prin Finlanda sau Estonia.

Directorul general al companiei germane de armament Rheinmetall, Armin Papperger, a anunţat în acest weekend că a fost dată în funcţiune prima sa fabrică de armament din Ucraina, potrivit declaraţiilor sale dintr-un interviu acordat site-ului de ştiri ucrainean TSN, transmite duminică EFE, scrie Agerpres. Fabrica se ocupă cu producţia şi întreţinerea tancurilor de luptă şi este de aşteptat ca vehiculele blindate de luptă Lynx să înceapă să fie produse de către aceasta înainte de sfârşitul anului, a declarat Papperger.

Economie 2024-10-27 16:03:48

Numărul deceselor și spitalizărilor provocate de Covid-19 au scăzut puternic în majoritatea țărilor în ultimele luni față de vârfurile pandemice din anul 2020, în ciuda unui semn de întrebare tot mai mare în ce privește numărul infectărilor din China. Totuși, în ciuda faptului că pandemia devine deja un subiect uitat, o nouă subvariantă a mutației Omicron a coronavirusului, provoacă îngrijorare și temeri cu privire la un posibil nou val la nivel global, scrie Euronews.

Economie 2023-01-09 17:15:42

Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au identificat un contribuabil care, în perioada 2020-2022, a importat 4.861 tone textile din Turcia şi a făcut demersuri evidente pentru a evita să plătească obligaţii fiscale, calculate ca datorate suplimentar, în cuantum de 36,68 milioane de lei (19,91 milioane de lei TVA, 16,77 milioane de lei impozit pe profit), potrivit unui comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Economie 2022-08-23 12:52:38

Europa trebuie să se pregătească pentru război dacă vrea pace, spune președintele Franței Emmanuel Macron. Potențialul adversar este Rusia lui Putin, un adversar care nu se va opri în Ucraina, dacă va învinge trupele Kievului. Va amenința țările vecine: Moldova, România și Polonia, a adăugat liderul de la Paris. El a mai avertizat și că dacă Rusia câștigă războiul, credibilitatea Europei va fi redusă la zero. Și, după ce a stârnit recent controverse vorbind de trupe la sol în Ucraina, își menține afirmația. Macron crede că Europa nu trebuie să excludă nimic. Nu trebuie să traseseze linii roșii, pentru că fi un semn de slăbiciune în fața lui Putin. A refuzat să dea detalii despre cum ar putea arăta o desfășurare la sol în Ucraina.

Economie 2024-03-15 11:49:45

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 15,32% în luna august a acestui an, de la 14,96% în iulie, în condiţiile în care preţurile mărfurilor alimentare au urcat cu 18,22%, cele ale mărfurilor nealimentare au fost mai mari cu 15,98%, iar serviciile au fost mai scumpe cu 8,26%, conform datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Economie 2022-09-12 15:09:07

Premierul Nicolae Ciucă a declarat miercuri că a discutat cu ministrul de Externe Bogdan Aurescu şi cu europarlamentarul Rareş Bogdan cu privire la disputa şi schimbul de replici pe care l-au avut în spaţiul public. „Fiecare au atribuții importante”.

Economie 2023-03-15 19:38:25

Poliția din Irlanda de Nord a făcut publice, din greșeală, numele și locul de muncă ale fiecărui membru al personalului, marți, incidentul reprezentând o încălcare a legislației cu privire la datele personale, și „o preocupare semnificativă” pentru polițiștii care sunt adesea vizați de grupuri militante, relatează Reuters.

Economie 2023-08-09 17:54:28

Giorgio Armani intenționează să se retragă din activitate în următorii doi sau trei ani, a declarat acesta într-un interviu, potrivit Agerpres, care citează Reuters. Creatorul de modă a împlinit în luna iulie 2024 vârsta de 90 de ani.

Economie 2024-10-13 13:42:19