• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-03-09 15:50:34
  • Sursa:
Tanczos: Casa Verde Fotovoltaice din 2023 pentru persoane fizice ar putea incepe pana la inceputul lunii aprilie Imagine

Aplicaţia pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, destinată persoanelor fizice, ar putea fi deschisă la sfârşitul lunii martie, începutul lunii aprilie, a anunţat, joi, la finalul şedinţei de Guvern, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos.

"Atât din perspectiva producerii energiei verzi, cât şi din perspectiva reducerii emisiilor de carbon, programele finanţate de Administraţia Fondului pentru Mediu sunt foarte importante. Au crescut, în general, toate bugetele aferente programelor care vizează reducerea emisiilor de carbon. Vorbim aici de programele care vizează creşterea eficienţei energetice în locuinţe, în administraţia publică, creşterea capacităţii de producere a energiei electrice pentru consum propriu, care se adresează consumatorilor, creşterea bugetelor pentru autoturismele verzi, adică pentru maşinile electrice şi pentru celelalte programe care vizează, de asemenea, crearea unui mediu mai sănătos, mai sustenabil în privinţa sau în perspectiva reducerii emisiilor de carbon. Bugetul aprobat astăzi de Guvern, pentru anul 2023, al Administraţiei Fondului pentru Mediu vizează foarte multe programe. Programul care este cel mai aşteptat acum este cel pentru fotovoltaice pentru cetăţeni. Aici vorbim de un buget, la prima aprobare, de peste două miliarde de lei. Ne aşteptăm ca la rectificarea din vară să putem completa acest buget cu fonduri europene şi fonduri de la AFM, până la cel puţin 3 miliarde de lei. Aceasta este ţinta noastră pentru 2023", a spus Tanczos, citat de Agerpres.

Acesta a adăugat că, prin bugetul alocat, se vor putea instala panouri fotovoltaice "pe cel puţin 80.000 de case".

"Programul prevede posibilitatea instalării acestor sisteme de panouri fotovoltaice pe cel puţin 80.000 de case, în această primă fază, urmând să completăm bugetul la rectificare. Ne propunem ca înscrierea instalatorilor care pot realiza aceste lucrări în program să înceapă într-un termen de 8-10 zile. În paralel cu înscrierea acestor instalatori în program, deschidem aplicaţia pentru persoanele fizice la sfârşitul lunii martie, începutul lunii aprilie, în funcţie de numărul instalatorilor şi în funcţie de derularea acelei prime etape. Aşa cum am spus, bugetul de două miliarde de lei vizează persoanele fizice, dar anul acesta am deschis posibilitatea finanţării şi pentru acele ONG-uri şi unităţi de cult care oferă servicii sociale, acele entităţi care, de exemplu, oferă serviciile sociale în programele naţionale de copii care sunt cazaţi în aceste unităţi locative. Până acum aceste entităţi n-au beneficiat de nicio finanţare. Criza energetică a afectat inclusiv acest sector şi cred că este foarte important ca, în colaborare cu Ministerul Muncii şi cu celelalte ministere, să vizăm şi acele sectoare care n-au fost avute în vedere până acum", a subliniat demnitarul.

Conform datelor Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), publicate la finele anului trecut, toate dosarele depuse în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice au fost analizate, iar, în urma şedinţei Comitetului de Avizare din data de 29 decembrie 2022, au fost publicate pe site-ul instituţiei încă 5.445 dosare de finanţare aprobate.

Prin acest program, beneficiarii obţin o finanţare de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei, pentru instalarea de sisteme de panouri fotovoltaice cu o putere de minimum 3 kW.

Liderii militari şi NATO din 30 de ţări se reunesc marţi la Paris pentru a discuta despre garanţiile de securitate pentru Ucraina post-armistițiu. Reuniunea se aliniază eforturilor de a consolida apărarea Europei şi de a reduce dependenţa față de SUA, în contextul schimbării alianţelor sub administraţia preşedintelui Trump.

Economie 2025-03-11 07:54:59

Armata germană (Bundeswehr) va suspenda achiziţia noilor blindate Puma până când acestea vor îndeplini cerinţele operaţionale, a anunţat luni ministrul german al apărării, Christine Lambrecht, după ce o verificare a acestor vehicule în cadrul unui exerciţiu de luptă s-a soldat cu un eşec, Informează Agerpres.

Economie 2022-12-19 19:28:33

SpaceX a amânat cu o zi cea de-a doua încercare de lansare în spaţiu a rachetei Starship, până sâmbătă, a anunţat directorul executiv al companiei, Elon Musk, menţionând că este nevoie de înlocuirea unei piese de la sistemul de control al zborului, potrivit Reuters.

Economie 2023-11-17 13:08:05

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut joi, şefilor de stat şi de guverne UE reuniţi la Bruxelles, ca Ucraina să adere la Uniunea Europeană cât mai rapid posibil, şi şi-a exprimat speranţa lansării negocierilor de aderare la următorul summit european, prevăzut la jumătatea lui decembrie, relatează AFP.

Economie 2023-10-26 23:26:52

Ministra Familiei, Natalia Intotero, a fost implicată marți într-un accident rutier pe DN 7, în localitatea Racoviţa din judeţul Vâlcea. Autovehiculul în care se afla s-a răsturnat după ce a fost izbit violent de un alt autoturism. Ea a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Râmnicu Vâlcea, pentru investigaţii medicale.

Economie 2024-08-27 18:24:20

Ministrul Economiei, Radu Oprea, membru PSD, a declarat, întrebat despre atacurile la adresa social-democraţilor lansate de unii lideri liberali în şedinţa conducerii PNL de la Sinaia, că în Guvern miniştrii celor două partide colaborează foarte bine, dar că vin alegerile, iar în unele judeţe se anunţă „o competiţie aspră”.

Economie 2023-11-03 17:22:46

Un avion rusesc de tip Su-34 s-a prăbușit luni peste un bloc din orașul Eisk, în regiunea rusă Krasnodar, situată în apropiere de teritoriile ocupate de Rusia în sud-estul Ucrainei. Prăbușirea aparatului de zbor a fost urmată de un incendiu de proporții. Ministerul Apărării de la Moscova a confirmat prăbușirea, spunând că era vorba despre un zbor de antrenament. 

Economie 2022-10-17 21:33:03

Rusia şi China sunt doi actori cu influenţă, dar foarte diferiţi, deşi par să aibă multe în comun. De aceea, raportarea noastră la cele două state trebuie să fie diferită. După ce ruşii au anexat ilegal Crimeea în 2014, reacţia Vestului a fost relativ moderată, deşi avertismentele pe care le dădeau democraţiile estice erau serioase. Abia reluarea ostilităţilor împotriva Ucrainei a modificat atitudinea lumii faţă de Moscova. China îşi arată, la rândul ei, multiplele faţete, dar are alte abordări în relaţiile sale externe şi asta trebuie bine înţeles. Simon Coveney, ministrul de externe, dar şi ministrul apărării din Irlanda, vorbește într-un interviu pentru Digi24 despre schimbările la care asistăm pe scena mondială.

Economie 2022-08-08 08:18:21