• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-06-20 22:10:23
  • Sursa:
Tanczos Barna, despre ordinul de ucidere a aproape 500 de ursi: Vom avea ursi si la Constanta Imagine

Fostul ministru al Mediului, Tanczos Barna, a declarat marți la Prima News că este inadmisibil ca statul român să intervină în recoltarea urşilor doar după ce se produc nenorociri, precizând că numărul judeţelor unde au apărut exemplare de urs în zona de deal s-a dublat în ultimii ani. „Tendința este constantă şi vom ajunge să avem urşi la Constanţa şi vom ajunge să avem urşi care să facă baie în Delta Dunării”, spune acesta.

Întrebat despre faptul că ultimul act semnat ca ministru al Mediului a fost cel de îndepărtare a 426 de exemplare de urs, de trei ori mai mult decât anul trecut, Tanczos Barna a spus: „De trei ori mai mare decât anul trecut, mai mic decât acum şase, şapte ani, când a fost ultima cotă de recoltă pe baza unui studiu. Anul trecut am stabilit o cotă de prevenţie minimă, o intervenţie fără un studiu de fundamentare, dar mult sub studiile pe care le-a avut ministerul până în 2016, tocmai pentru a nu genera o dezbatere aprigă pe această temă. Un lucru este cert, intervenţia preventivă este absolut necesară. Este inadmisibil ca statul român să intervină doar după ce se produc nenorociri, catastrofe. Este inadmisibil ca toţi fermierii să se culce seara cu frica că noaptea, stâna, oile, vacile, porumbul, culturile vor fi distruse de aceste animale sălbatice”, a afirmat fostul ministru al Mediului. El spune că s-a dublat numărul judeţelor unde apar exemplarele de urs. „Din păcate, numărul judeţelor unde apar şi unde se duc la vale, spre zona de deal, aceste exemplare de urs s-a dublat în cinci ani sau şase ani. Lipsa de responsabilitate, lipsa de fermitate şi de acţiune duce către o asemenea escaladare a fenomenului. Habitatul natural al ursului nu este la Craiova, nu este în Piteşti, nu este la Snagov. Şi în ultimul an am văzut şi la Craiova, şi la Piteşti, şi în Snagov, exemplare de urs.

Urşii nu sunt ucişi, nu sunt sacrificaţi. Sunt animale sălbatice care pe legea vânătorii sunt recoltate. De fapt, fondul cinegetic este o resursă regenerabilă. De ce nu avem o problemă cu căprioarele, cu căpriorul, cu mistreţul? De ce nu avem o problemă cu cerbul? Şi ele sunt vânate. Deci ursul este în vârful lanţului trofic şi fără intervenţie umană este imposibilă ţinerea sub control a acestui fenomen”, a declarat Tanczos Barna. El atrage atenția că de la 4.000 de urşi în 2007 am ajuns la peste 8.000. „Numărul de exemplare de urs creşte treptat, an de an, zi de zi, lună de lună, în România. Am ajuns de la 4.000 în 2007 la 8.000 şi ceva, conform ultimelor estimări. Şi această tendinţă este constantă şi vom ajunge să avem urşi la Constanţa şi vom ajunge să avem urşi care să facă baie în Delta Dunării”, a precizat fostul ministru al Mediului.Întrebat dacă în câţiva ani o să vedem urşi făcând baie în Marea Neagră, Tanczos Barna a răspuns: „Nu ştiu dacă este obişnuit ursul cu apa sărată, dar cu Dunărea şi cu apa din Deltă cu siguranţă se împacă”.

Ieşirea în stradă a bolnavilor de cancer din România este un eveniment fără precedent şi de o gravitate ieşită din comun. Oameni a căror singură preocupare ar trebui să fie conservarea energiei pentru a lupta împotriva unei boli nemiloase sunt puşi în situaţia ca, pe o căldură de 40 de grade într-un Bucureşti sufocat, să protesteze împotriva unui ministru al Sănătăţii orb, surd şi nepăsător faţă de suferinţa lor şi faţă de lucrurile pe care aceştia le solicită. Din păcate, domnul doctor Alexandru Rafila se dovedeşte a fi cel mai lipsit de empatie ministru al Sănătăţii post-decembrist şi o asemenea contraperformanţă este greu de egalat.

Economie 2023-07-12 13:30:31

Doctorița de la Spitalul General Căi Ferate din Sibiu acuzată de 13 acte de luare de mită a fost arestată preventiv pentru 30 de zile. Decizia a fost luată în noaptea de vineri spre sâmbătă de către magistraţii Tribunalului Sibiu.

Economie 2024-09-28 11:03:12

România a luat trei puncte din partida în deplasare cu San Marino, după un meci în care, așa cum era de anticipat, am dominat. O partidă cu de toate, două penalty-uri marcate, unul neacordat și un golaveraj pe care l-am fi vrut mai mare. 

Economie 2025-03-24 23:47:57

Cele trei zile de audieri la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne în cazul de dopaj al Simonei Halep s-au încheiat. La ieşirea din tribunal, după ultima zi de audieri, Halep a declarat că este încrezătoare că adevărul va ieşi la suprafaţă.

Economie 2024-02-09 16:58:10

Danemarca este una dintre cele mai fericite țări din lume, potrivit clasamentelor globale, datorită echilibrului între viața profesională și cea personală. Aici, angajații beneficiază de politici care pun accent pe încredere și flexibilitate, iar statul își arată sprijinul prin concedii generoase și ajutoare sociale. Doar 1,1% dintre danezi lucrează mai mult de 50 de ore pe săptămână, comparativ cu media mondială de peste 10%. Comparativ cu alte țări, Danemarca promovează un sistem care pune pe primul loc bunăstarea colectivă, informează BBC.

Economie 2025-01-20 07:00:57

Elon Musk spune că a existat un „consens copleșitor” pentru reglementarea inteligenței artificiale, după ce greii din tehnologie s-au adunat la Washington pentru a discuta despre inteligența artificială, transmite BBC.

Economie 2023-09-14 09:09:57

Un accident rutier grav a avut loc, vineri seară, în localitatea Tăuți, județul Alba. Un autobuz la bordul căruia se aflau 42 de pasageri s-a ciocnit cu autoturism. În urma impactului violent, 7 persoane au fost rănite și transportate la spital, iar autoritățile au activat planul roșu de intervenție.

Economie 2024-11-30 09:00:14

Un incendiu a izbucnit, miercuri după-amiază, în interiorul unei hale dezafectate din zona Ploieşti Triaj, focul fiind observat de către pilotul unei aeronave care a alertat turnul de control.

Economie 2022-10-26 17:32:53