• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-12-22 11:58:56
  • Sursa:
Tanarul care a lovit 6 copii pe trecere a fost retinut. Era baut si nu avea permis Imagine

Tânărul de 19 ani care a lovit 6 copii pe trecerea de pietoni apoi a fugit de la locul accidentului a fost reținut. Polițiștii au deschis dosar penal pe numele lui.

Accidentul a avut loc aseară, la Petroșani. Șase copii cu vârste între 11 și 14 ani au fost loviți de o mașină pe trecerea de pietoni.

Inițial, copiii au fost duși la Spitalul Municipal din Petroșani. În urma investigațiilor, trei au fost mutați la Timișoara, iar ceilalți trei au rămas la spitalul Petroșani.

Șoferul a fugit de la locul accidentului, dar a fost prins la scurt timp, la o distanță de 12 kilometri, în localitatea Aninoasa. Acesta are numai 19 ani, era băut și nu deține permis de conducere.

Noul cancelar german, Friedrich Merz, va avea joi prima sa întâlnire faţă în faţă cu preşedintele american Donald Trump, o reuniune cu miză mare care are loc în Biroul Oval, în contextul în care Europa încearcă să evite impunerea de tarife americane şi să menţină sprijinul SUA pentru Ucraina, relatează Reuters.

Economie 2025-06-05 10:21:33

Armata rusă pare sceptică cu privire la propunerea Statelor Unite de încetare a focului timp de 30 de zile în Ucraina, președintele Vladimir Putin exprimându-și „întrebări serioase” cu privire la inițiativa Washingtonului, scrie The Moscow Times. „Cei cu experiență de luptă înțeleg că orice pauză în luptă este o oportunitate de a îmbunătăți pozițiile tactice [pentru Ucraina]”, a declarat un militar rus pentru sursa citată.

Economie 2025-03-14 18:14:02

Coreea de Nord a lansat duminică un tip neidentificat de rachetă balistică, spun Garda de Coastă a Japoniei și armata sud-coreeană, încălcând astfel rezoluțiile de securitate ale ONU, transmite Reuters.

Economie 2023-12-17 16:22:10

Autorităţile americane au expulzat peste 270.000 de persoane în decurs de un an, potrivit unor estimări oficiale ale Agenției pentru Imigrație și Controlul Frontierelor. Datele au fost publicate cu doar câteva săptămâni înaintea întoarcerii la Casa Albă a lui Donald Trump, care ameninţă să expulzeze milioane de migranţi fără acte.

Economie 2024-12-20 12:46:35

Misiunea selenară a companiei private nipone Ispace s-a încheiat vineri cu un eșec, după ce s-a pierdut contactul cu modulul de aselenizare, transmite DPA, citată de Agerpres. Modulul Resilience a fost lansat de la baza Cape Canaveral, din Florida, la jumătatea lunii ianuarie.Echipa Ispace de control a misiunii a pierdut contactul cu modulul Resilience în timpul secvenței de aselenizare. Tehnicienii misiunii japoneze au concluzionat că este puțin probabil să fie restabilită comunicarea cu modulul de aselenizare, conform unui comunicat Ispace.Potrivit companiei, Resilience a coborât de la o altitudine de aproximativ 100 de kilometri, până la aproximativ 20 de kilometri, activându-și apoi cu succes motorul principal pentru a frâna coborârea. Nu a reușit în schimb să decelereze suficient.Directorul executiv al companiei, Takeshi Hakamada, a precizat că va pune la dispoziția presei un raport complet al incidentului.

Economie 2025-06-06 14:01:07

Nu există indicii că ar trebui extins perimetrul de siguranță la craterul din Slănic, a anunțat vineri prefectul județului Prahova, Emil Drăgănescu. La o săptămână de la surparea subită, în zonă s-au făcut primele lucrări. Craterul a fost umplut cu pietriș. Autoritățile au mai transmis că eventualele tasări ale acestei lucrări sunt normale şi dacă vor observa astfel de fenomene în locul respectiv, cetăţenii sunt rugaţi să înţeleagă că nu există „motive de panică”, ci este un aspect obişnuit în astfel de proceduri.

Economie 2024-05-03 19:37:28

Ţările occidentale exercită o „presiune fără precedent" asupra Chinei şi Belarusului, a declarat preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko în cursul unei întâlniri cu omologul său Xi Jinping de la Beijing.

Economie 2025-06-04 11:00:08

Doar 1 din 3 părinţi îşi va trimite copiii la şcoală cu haine şi încălţăminte noi anul acesta, rezultă dintr-un sondaj realizat de CEC Bank în parteneriat cu comparatorul bancar FinZoom.ro, în care se menţionează că românii au cheltuit în medie 540 lei pentru fiecare copil cu pregătirile pentru începerea şcolii, transmite Agerpres.

Economie 2022-09-02 12:49:34