• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-08-23 17:27:49
  • Sursa:
Tanar urmarit si hartuit in trafic de trei barbati. Politia a deschis o ancheta Imagine

Un tânăr din comuna Bârsana a fost urmărit în trafic şi şicanat pe DJ 186 de o maşină în care se aflu trei bărbaţi, a informat, marţi, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Ionela Cozma.

Conform aceleiaşi surse, poliţiştii Secţiei 5 Ocna Şugatag au fost sesizaţi prin SNUAU 112 despre faptul că un bărbat este urmărit în trafic pe DJ 186, în Bârsana.

"În baza sesizării, la faţa locului s-au deplasat poliţiştii, care au identificat un tânăr de 25 de ani din Bârsana. Acesta a relatat faptul că trei bărbaţi în vârstă de 30, 38 şi 40 de ani, toţi din Bârsana, l-ar fi urmărit şi şicanat în trafic de mai mult timp. Tânărul de 25 de ani a formulat plângere împotriva celor trei pentru comiterea infracţiunii de hărţuire. De asemenea, unul dintre bărbaţi, respectiv cel de 30 de ani, a formulat plângere împotriva tânărului şi a unui alt bărbat de 42 de ani pentru comiterea infracţiunii de ameninţare", a spus Ionela Cozma, citată de Agerpres.

Potrivit sursei citate, în cauză, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de hărţuire, precum şi comiterea infracţiunii de ameninţare.