• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-01-09 11:52:49
  • Sursa:
Tanar retinut pentru ca folosea iepuri vii pentru a-si dresa cainii Imagine

Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Zvoriştea, a fost reţinut şi ulterior plasat sub control judiciar, după ce a folosit iepuri vii pentru a dresa doi câini, au informat, luni, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.

Potrivit sursei citate, în urma apariţiei pe o reţea de socializare a unor înregistrări din care reiese că un tânăr foloseşte animale vii pentru dresajul unor exemplare canine, în data de 27 octombrie 2022, poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor Suceava s-au sesizat din oficiu şi au deschis un dosar penal.

Activităţile de cercetare penală în cadrul dosarului au fost desfăşurate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, iar în data de 6 ianuarie 2023 poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Adâncata l-au identificat pe bărbat pe raza localităţii de domiciliu şi au procedat la însoţirea şi aducerea lui la sediul Biroului pentru Protecţia Animalelor, în baza mandatului de aducere.

În urma probatoriului administrat de către poliţiştii Biroului Pentru Protecţia Animalelor Suceava s-a dispus măsura reţinerii suspectului pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de "folosirea de animale vii pentru dresajul altor animale sau pentru a le controla agresivitatea, dacă le creează suferinţă".

Potrivit anchetei, tânărul este acuzat că în zilele de 23 şi 24 septembrie 2022, precum şi în ziua de 23 octombrie 2022 a folosit animale vii, respectiv iepuri, pentru dresajul a doi câini din rasa metis Ogar pe care îi deţine la locuinţa de domiciliu din satul Stâncuţa, din comuna Zvoriştea.

Suspectul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Suceava, scrie Agerpres.

Ulterior, s-a continuat administrarea probatoriului, iar prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de bărbat pentru săvârşirea, în formă continuată, a infracţiunii de "folosirea de animale vii pentru dresajul altor animale sau pentru a le controla agresivitatea, dacă le creează suferinţă".

Totodată, procurorul de caz a dispus faţă de bărbat măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile începând cu 7 ianuarie, stabilindu-i acestuia interdicţia de a părăsi judeţul.

În conformitate cu legislaţia în vigoare, fapta de "folosire de animale vii pentru dresajul altor animale sau pentru a le controla agresivitatea" constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la un an sau cu amendă, precizează sursa citată. Complementar, în cazul condamnării pentru o astfel de infracţiune, instanţa poate dispune şi interdicţia de a deţine animale pentru o perioadă cuprinsă între 1 şi 5 ani.

Preţurile locuinţelor în Uniunea Europeană au scăzut cu 0,7% în primul trimestru din 2023, comparativ cu trimestrul patru din 2022, în timp ce chiriile au crescut cu 0,9%, conform datelor publicate joi de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

Economie 2023-07-06 13:43:46

Candidata democrată la alegerile prezidenţiale din SUA, Kamala Harris, a declarat că nu s-ar întâlni cu preşedintele rus Vladimir Putin dacă Ucraina nu ar fi, de asemenea, reprezentată. În plus, ea a reluat criticile la adresa politicilor rivalului său, Donald Trump, cu privire la Ucraina, descriindu-le drept o „capitulare”.

Economie 2024-10-08 08:16:06

Districtul Nikopol a fost atacat de opt ori în cursul nopții de marţi spre miercuri, patru comunități fiind luate la țintă de ruși cu artilerie grea, potrivit șefului consiliului regional Dnipropetrovsk, care a spus că nu există victime. În regiunea Mikolaev, alarmele antiaeriene au răsunat de dimineață devreme. Președintele Volodimir Zelenski a spus marți seară că luptele de lângă mult contestatul Bahmut se intensifică. Miercuri, armata rusă a anunțat că a respins un atac „masiv” cu drone în Crimeea.

Economie 2023-03-02 11:11:22

Nu a operat nici măcar un pacient în ultimii 10 ani, dar este plătit ca și colegii lui, cu peste 10 mii de lei pe lună. Vorbim despre un chirurg, angajat în București, la Institutul Marius Nasta. Legea a fost de partea lui și nu a putut fi dat afară, deși managerul a introdus criterii de performanță conform cărora chirurgii trebuie să aibă cel puțin 5 pacienți internați pe lună. Pentru că acest lucru i s-a părut abuziv, medicul a dat spitalul în judecată. În prima fază, chirurgul a pierdut procesul, dar poate contesta decizia.

Economie 2022-10-08 11:39:24

Ambasadorul israelian la ONU cere Agenției ONU pentru Refugiați Palestinieni să înceteze operațiunile la Ierusalim și să părăsească orice clădire pe care o folosește până la data de 30 ianuarie. Cerința a fost făcută într-o scrisoare a ambasadorului israelian., care acuză agenția că este „infiltrată” de membri ai mişcării islamiste palestiniene Hamas.

Economie 2025-01-25 15:30:27

Preşedintele american Joe Biden şi omologul său chinez, Xi Jinping, se vor întâlni sâmbătă la summitul Cooperării economice Asia-Pacific care are loc la Lima, în Peru, a anunţat miercuri o înaltă responsabilă a Casei Albe, relatează agenţiile internaţionale de presă, citate de Agerpres. Este prima întâlnire față în față între cei doi lideri de anul acesta.

Economie 2024-11-13 21:07:10

Femeile din ţările membre ale Uniunii Europene câştigă semnificativ mai puţin decât bărbaţii pentru aceeaşi muncă prestată, diferenţa medie între salariile lor fiind de 13%, exact ca anul trecut, a anunţat Comisia Europeană miercuri, cu ocazia Zilei europene a plăţii egale, transmite AFP, preluată de Agerpres.

Economie 2023-11-15 20:17:33

Ministrul austriac de externe Alexander Schallenberg a discutat joi cu omologul său rus Serghei Lavrov în marja reuniunii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) de la Skopje, a declarat purtătoarea de cuvânt a şefului diplomaţiei de la Viena, informează Reuters, preluată de news.ro.

Economie 2023-11-30 15:59:38