• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-03-28 20:53:07
  • Sursa:
Tanar de 18 ani, fara permis, in arest la domiciliu dupa ce a accidentat grav un copil de 5 ani si a fugit Imagine

Un tânăr de 18 ani, din comuna Dognecea, va fi anchetat în stare de arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile, după ce a condus un autoturism fără să aibă permis, a accidentat grav un copil de 5 ani şi apoi a fugit de la locul faptei, a informat marţi Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Caraş-Severin.

Accidentul a avut loc duminică, pe o stradă din localitatea Dognecea, iar după producerea evenimentului, suspectul a parcat autoturismul în curtea casei unde locuieşte.

Imediat după accident, copilul de 5 ani a fost transportat de familie, cu maşina personală, la cel mai apropiat centru medical de permanenţă, de unde a fost preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă şi dus la spital.

În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că tânărul de 18 ani nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul nu figura înmatriculat în circulaţie.

În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere, punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat, vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea Poliţiei, a precizat sursa citată.

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Caraş-Severin, fiind prezentat procurorului de caz, pentru dispunerea de măsuri legale.

Moartea tragică a lui Aaron Boupendza, care și-a pierdut viața la 28 de ani, a șocat lumea fotbalului, relatează Digi Sport.

Economie 2025-04-18 07:15:40

Guvernul a aprobat joi ordonanţa care stabileşte majorări ale salariilor în învăţământ, cu 1000 de lei brut pentru cadrele didactice şi cu 400 de lei brut pentru personalul nedidactic. Ministrul Educației, Ligia Deca, a dat trei exemple de salarii pe care cadrele didactice le vor avea, în funcție de experiență.

Economie 2023-06-01 14:30:04

Proaspăt nominalizat la șefia Ministerului Dezvoltării, Adrian Veștea vrea să aducă beneficii pentru primari. El propune ca aceștia să se pensioneze mai devreme, precum angajații din industriile cu risc ridicate.

Economie 2023-06-14 13:48:55

Preşedintele Senatului, liderul PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat luni seară că accesul României la fondurile europene depinde de îndeplinirea jaloanelor, spunând că "nu ne permitem să pierdem acești bani". El a făcut apel la senatori ca mobilizarea pentru dezbaterea şi votarea obiectivelor legislative din PNRR să fie exemplară şi le-a cerut "o atitudine echilibrată şi un comportament serios, fără circ", reiterând că prioritatea actualei sesiuni rămâne atingerea jaloanelor în anumite domenii.

Economie 2023-09-04 23:19:21

Uniunea Europeană va debloca 400 de milioane de euro pentru a ajuta Slovenia, devastată de inundaţii istorice legate de încălzirea climatică, a anunţat miercuri preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Economie 2023-08-09 20:23:01

Alarma de incendiu s-a declanşat în timpul nopții la un hotel din Mamaia, iar 30 de persoane s-au evacuat. Pompierii au verificat fiecare etaj şi au constatat că incendiul nu se confirmă. Ei au precizat că alarma ar fi putut fi declanşată de la o ţigară electronică.

Economie 2024-06-01 08:05:36

Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a declarat, sâmbătă, la Câmpulung, în judetul Argeş, că actuala coaliţie de guvernare nu a fost formată pe simpatii politice sau prietenii, ci este una pur pragmatică ce asigură stabilitatea României. Bode a adăugat că, în anul 2024, PNL trebuie să se organizeze astfel încât să câştige toate rândurile de alegeri.”La nivel naţional suntem parte a unei coaliţii care a ţinut România pe linia de plutire în toţi aceşti ani extrem de grei. Am reuşit să ţinem ţara stabilă şi deşi am fost sub presiunea vremurilor şi a contextelor regionale complicate, am reuşit să construim, să facem investiţii şi să dezvoltăm România în ciuda tuturor crizelor suprapise, în cei trei ani şi jumătate liberală, cu prim-ministru liberal, având parte de o criză sanitară, pandemică, de o criză energetică, de o criză economică şi acum de o criză de securitate la frontierele României”, a declarat Lucian Bode, citat de News.ro.Secretarul general al PNL s-a referit şi la una dintre investiţiile aproape finalizate în Argeş.”Dar aş reveni la ceea ce cred eu că am reuşit în aceşti trei ani şi jumătate, să modernizăm România şi să construim. Venim de la o vizită la un pod la Dâmbovicioara, peste râul Dâmboviţa, unic în România, aşadar faceţi istorie pentru că acest obiectiv odată dat în folosintă va fi cel mai lung pod, în arc, din România, cu o lungime de 173 de metri. Dar nu caracteristicile tehnice sunt importante. Când supun că reconstrum România, spun că în 2020 dumneavoastră aţi fost cei care aţi solicitat acest obiectiv, ţinând cont de faptul că podul monument istoric are limite de tonaj şi era nevoie de această investiţie, iar în 2020 liberalii au aprobat indicatorii tehnico economici, au găsit finanţare, aproape 10 milioane de euro, din fonduri europene, iar la începutul anului, în februarie 2021, acest contract de execuţie a fost semnat. Aşadar să nu vă fie ruşine să spuneţi tuturor că dacă acest obiectiv se dă în folosinţă la sfârşitul lunii, este meritul politicilor liberale de la nivel de judeţ şi de la nivel naţional”, a declarat Bode.Lucian Bode a spus că actuala coaliţie de guvernare este creată pentru a asigura stabilitatea de care România are nevoie.”Revenind la coaliţia de guvernare, ea asigură stabilitatea de care avem nevoie în România şi acest lucru nu cred că îl poate nega nimeni. Nu este o coaliţie bazată pe simpatii politice sau pe prietenii, este una pur pragmatică. Asta nu ne împiedică să ne manifestăm ca liberali şi să ne apărăm principiile şi valorile, să corectăm ce avem de corectat în actul de guvernare şi să susţinem măsuri liberale cu argumente”, a spus Bode.De asemenea, Lucian Bode s-a referit şi la adversarii politici şi a arătat că PNL este şi va rămâne cel mai mare partid de dreapta.”Când contatăm că unele obiceiuri nu mor peste noapte, trebuie să luăm atitudine şi să le combatem. Nu a fost uşor şi nici nu va fi uşor să stăm în această coaliţie, dar trebuie să ţinem cont că traversăm vremuri complicate în care românii vor să trăiască în linişte şi să aibă parte de un trai decent, să ştie că este cineva responsabil la conducerea ţării. Românii nu vor nici circul AUR, nici circul USR, nu vor scandal, nu vor ură şi dezbinare în societate, vor responsabilitate şi un plan de viitor concret din partea noastră. Iar viitorul ni-l construim noi. Noi, liberalii, suntem cel mai mare partid de dreapta şi vom rămâne aşa şi după alegeri. Indiferent cât se chinuie unii să zică că fac un aşa-zis pol de dreapta, când în formula aceea pui un partid progresist de aventurieri politici la pachet cu două formaţiuni de buzunar poţi spune cel mult că faci un vehicul de salvare al unor lideri care rămân fără loc de muncă, dar în niciun caz o construcţie politică serioasă”, a precizat Bode.În opinia lui Lucian Bode, PNL trebuie să câştige în 2024 toate rândurile de alegeri.”Tot ceea ce facem acum trebuie să plece de la premisa că PNL trebuie să câştige toate rândurile de alegeri şi să dea preşedintele României în anul 2024. Este un obiectiv ambiţios, însă PNL are toate atuurile de a realiza acest lucru. Deăinde de noi cum ne organizăm şi cum ne prezentăm în faţa electoratulu. Alegerile din 2024 nu vor fi doar o probă a maturităţii politice, ci mai ales un test de organizare şi coeziune. Pentru PNL, obiectivul de a câştiga alegerile este complet justificat şi legitim. Vă îndemn să ieşiţi la luptă, la toate nivelurile, să vă faceţi auziţi mai clar şi mai răspucat şi să impuneţi punctul de vedere în ochii electoratului. Va urma o peroadă care ne va pune la încercare rezilienţa politică şi ne va testa convingerile fiecăruia este ceva aşteptat în preajma unei perioade electorale, însă riscurile unui decont electoral nefast de mai târziu, poate fi prevenit încă de acum, printr-o organizare internă eficientă şi printr-o ofertă politică serioasă, cu un program politic şi candidaţi serioşi, alături de menţinerea unităţii partidului ”, a mai spus Lucian Bode.

Economie 2023-11-18 14:31:25

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că Pasajul Doamna Ghica va fi inaugurat în vara anului viitor, iar directorul Trustului de Clădiri Metropolitane, Cristian Hiver, estimează că restricţiile de trafic vor dura aproximativ trei luni.

Economie 2022-11-08 13:18:23