• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-06-11 12:38:02
  • Sursa:
Talibanii si rusii vor sa colaboreze „pentru combaterea terorismului” Imagine

Așa numitele autoritățile din Afganistan sunt deschise pentru o colaborare mai strânsă cu Moscova în mai multe domenii, printre care „combaterea terorismului, competițiile sportive, în special în ceea ce privește fotbalul, dar și în domeniul aviației”, anunță oficiosul Kremlinului.

Rusia a organizat Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg la care invitați de onoare au fost talibanii care se află la conducerea Afganistanului, după retragerea trupelor americane. Aceștia au fost primiți cu bucurie și căldură de către oficialii ruși, care se află într-un exercițiu disperat de găsire a unor noi aliați. Delegația afgană a fost condusă de așa numitul ministru al muncii și relațiilor sociale. Apropierea celor două regimuri este cel puțin bizară, în condițiile în care Moscova încă nu a recunoscut oficial regimul de la Kabul. Mai mult, talibanii sunt incluși în lista oficială a organizațiilor extremiste de către regimul lui Putin. 

După participarea la forumul care se dorea a fi un mare eveniment, de anvergură internațională, talibanii au făcut turul presei controlate de către Kremlin și nu au ezitat să-și arate deschiderea pentru o colaborare „mai strânsă și fructuoasă” cu regimul lui Putin, aflat într-o izolare din ce în ce mai puternică, după declanșarea invaziei din Ucraina. Spre exemplu, într-un interviu pentru agenția oficială de presă, Tass, ministrul prezent la Moscova a făcut câteva precizări în legătură cu domeniile în care vor construi o colaborare mai strânsă: „Ne-am dori foarte mult să participăm în competițiile sportive, așteptăm cu nerăbdare amicalurile de fotbal cu echipele din Rusia”. În ceea ce privește securitatea, reprezentantul talibanilor a ținut să precizeze că „totul este stabil și nu vede vreo problemă în noțiuni de securitate națională”. Talibanii au preluat puterea în Afganistan în vara anului 2021, după retragerea ultimului avion american. Din momentul venirii acestora la putere, țara se cofruntă cu o adevărată criză umanitară. Drepturile și libertățile lipsesc cu desăvârșire, iar execuțiile politice au devenit o normalitate. Țările europene, inclusiv România, nu recunosc regimul de la Kabul. 

 

O femeie de 83 de ani şi un bărbat de 50 de ani, mamă și fiu, au fost găsiți morți, joi, într-o locuinţă situată pe strada Banului din municipiul Slatina.

Economie 2023-03-02 20:53:38

Un bărbat în vârstă de 23 de ani este cercetat pentru ultraj contra bunelor moravuri și agresiune sexuală, potrivit Poliției Capitalei, după ce o femeie de 22 de ani a acuzat în vară că ar fi pipăit-o și încercat să o dezbrace, în timp ce aștepta singură într-o stație de tramvai din Sectorul 1. Individul, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni, a fost reținut marți, 12 noiembrie, și plasat ulterior sub control judiciar pentru 60 de zile. 

Economie 2024-11-13 13:15:24

China a dat vineri asigurări că nu a livrat „niciodată" arme letale Rusiei în războiul împotriva Ucrainei, denunţând „acuzaţii arbitrare" şi o „manipulare politică", după acuzaţii formulate de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Economie 2025-04-18 12:17:52

Peste 260 de soldați ucraineni au fost evacuați luni seară de la combinatul Azovstal, au anunțat autoritățile ucrainene. Soldații au fost preluați de forțele ruse și duși în zonele controlate de acestea. În mesajul său obișnuit de la miezul nopții, președintele Volodimir Zelenski a confirmat operațiunea de evacuare și a spus că vor continua eforturile pentru aducerea acasă a luptătorilor care au apărat Mariupolul. O cincime dintre ei sunt răniți și au fost duși la spital. Forțele ucrainene și-au încheiat „misiunea de luptă” în orașul asediat Mariupol, a transmis Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei. Între timp, rușii iau în calcul să refuze schimbul de prizonieri, oficiali ruși vorbind chiar despre executarea luptătorilor ucraineni care au apărat Mariupolul.

Economie 2022-05-17 23:01:24

O zonă unică în țară este pe cale de dispariție din cauza secetei. Delta Neajlovului, din cadrul Parcului Național Comana, a secat aproape complet. Sutele de specii de păsări rare, unele unice, au început să plece. Puțini pești au supraviețuit verii neobișnuit de calde. Președintele Consiliului Județean Giurgiu spune că a vrut să facă investiții concrete pentru paradisul pierdut. N-a găsit însă specialiști și nici banii ceruți de la Guvern nu i-a primit. Administrația parcului a refuzat dialogul.

Economie 2024-08-29 16:35:55

Vedeți o faptă de „vitejie” cum doar în Rusia se poate întâmpla. În prim-plan, un soldat întors de pe front, care a aruncat o grenadă acustică în apropierea unor copii. A dus el însuși treaba la capăt după ce minorii au refuzat să tragă cuiul grenadei, așa cum îi îndemnase bărbatul. Atenție urmează imagini cu puternic impact emoțional.

Economie 2023-09-15 22:56:18

Un medic de la Spitalul de Urgenţă Dimitrie Castroian din Huşi a fost filmat jucându-se pe telefon, în timp ce se afla în gardă. Când bărbatul care a filmat-o i-a reproşat că se joacă, în timp ce pacienţii aşteaptă la uşă şi le se simt rău, femeia a reacţionat ridicând vocea, spunându-i acestuia că, dacă este „obraznic”, să meargă în altă parte. Ea strigă la bărbat şi îl ameninţă că, dacă va continua să îi reproşeze, va chema Poliţia.

Economie 2023-05-27 17:28:32

Parlamentul a adoptat, marţi, cu majoritate de voturi, o Declaraţie cu ocazia aniversării a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic între România şi Statele Unite ale Americii, în care se angajează să sprijine măsurile de asigurare a securităţii „în mod unitar şi coerent” pe Flancul Estic al NATO şi în spaţiul euroatlantic şi susţine extinderea colaborării în domenii ca apărare, energie, comunicaţii, noi tehnologii, combatere a ameninţărilor hibride.

Economie 2022-06-28 14:07:47