• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-08-01 09:41:20
  • Sursa:
Taifunul Khanun va lovi Japonia cu rafale de 162 km/ora. Sute de mii de oameni au primit ordin sa caute adapost in locuri sigure Imagine

Taifunul Khanun s-a apropiat de arhipelagul Okinawa, în sudul Japoniei. Sute de zboruri au fost anulate, iar sute de mii de oameni au fost îndemnați să caute alte zone de adăpost.

Mai multe oraşe din Okinawa au emis marţi dimineaţă ordine de evacuare fără caracter obligatoriu în contextul în care taifunul, care se deplasează peste Oceanul Pacific însoţit de vânturi cu viteze de până la 162 km/h, urmează să lovească prefectura în cursul serii.

Începând de la ora locală 10:00 (1:00 GMT), taifunul "de mare anvergură" şi "puternic" se afla la o distanţă de 240 de kilometri sud-est de Naha, capitala prefecturii Okinawa, potrivit Agenţiei de Meteorologie din Japonia.

Autorităţile locale au îndemnat locuitorii vulnerabili să se pună la adăpost în locuri mai sigure, în aşteptarea vântului puternic şi a ploilor abundente.

"Mulţi oameni rămân acasă pentru că locuinţa lor este din beton", a declarat un oficial din cadrul departamentului pentru managementul dezastrelor din Okinawa. "Însă, le solicităm oamenilor care locuiesc singuri sau în case de lemn, în zone joase, să ia în considerare să se adăpostească înainte ca taifunul să se agraveze", a adăugat el, scrie Agerpres.

Peste 500 de zboruri către sau dinspre Okinawa au fost anulate marţi, iar serviciile locale de feribot şi autobuz au fost suspendate înainte de sosirea taifunului, a relatat postul de televiziune de stat NHK.

Japan Airlines şi All Nippon Airways (ANA) au anunţat că se aşteaptă ca peste 74.000 de pasageri să fie afectaţi de anularea zborurilor de marţi şi miercuri.

Elevii încep, luni, cursurile celui de-al doilea modul al anului şcolar 2024-2025, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Cel de-al doilea modul se desfăşoară de luni, 4 noiembrie, până vineri, 20 decembrie.

Economie 2024-11-04 08:13:13

Grecia deține una dintre cele mai mari și mai performante flote de tancuri din Europa, cu aproximativ 850 de tancuri de luptă principale în serviciu activ, scrie NationalInterest.

Economie 2024-08-28 19:01:43

Patru bărbaţi au fost condamnaţi la moarte  în urma acuzației de  ”blasfemie online” în Pakistan, țară în care procesele în care se judecă postări considerate ofensatoare la adresa islamului sunt în creştere, relatează Barron’s.

Economie 2025-01-27 17:46:42

Whitney Wright, o actriță de filme pentru adulți din SUA, este în centrul unui scandal uriaș, după ce a călătorit în Iran vizitând capitala Teheran, inclusiv fosta ambasadă a SUA, care a fost abandonată după criza ostaticilor din 1979.

Economie 2024-02-05 17:49:17

Un centru din Scoția a cerut ajutorul specialiștilor de la NASA pentru a-l căuta pe monstrul din Loch Ness, transmite Sky News.

Economie 2024-04-15 07:00:12

Forțele de apărare ale Ucrainei au lovit o stație radar rusească Nebo-M cu ajutorul rachetelor balistice ATACMS, scrie Ukrainska Pravda.

Economie 2024-10-03 13:05:53

Sunt de șase ori mai multe capre decât oameni pe insula italiană Alicudi, așa că autoritățile caută soluții să scape de ele. Așa a apărut inițiativa „Adoptă o capră”, iar cei care pot primi animalele nu trebuie neapărat să fie fermieri.

Economie 2024-04-08 07:00:18

Péter Szijjártó, ministrul Afacerilor Externe de la Budapesta, a declarat, miercuri, la Beijing, că datorită investițiilor companiilor din est Ungaria se află pe locul patru la producția de de acumulatori electrici, iar în curând va deveni al doilea cel mai mare producător de acumulatori electrici din lume, transmite hirado.hu. "Motivul pentru care nu ne-am stabilit obiectivul de a fi lider mondial este că liderul mondial este China", a spus ministrul.

Economie 2023-10-19 18:28:01