Curtea a decis că acest prag poate fi aplicat doar la un an de la intrarea legii în vigoare. Traian Băsescu a spus că va trage de timp cu promulgarea legii atât cât îi va permite Constituţia. În opinia lui, USL doreşte ca noul preşedinte să fie o marionetă fără atribuţii, de aceea insistă să modfice actuala Constituţie.
„PSD ar fi foarte mulţumit dacă reuşeşte să modifice Constituţia odată cu alegerile prezidenţiale pentru a diminua puterea preşedintelui în aşa fel încât să pună la Cotroceni o maimuţă şi la Palatul Victoria să fie preaputernicul prim-ministru. Voi promulga legea în a zecea zi la ora 23 şi 59 de minute, încercând să preîntâmpinăm un astfel de dezastru”, a declarat Traian Băsescu - preşedintele României, la un post de televiziune.
