Elena Crângașu, jurnalist Digi24: Au plecat liberalii de la Palatul Victoria la mai puțin de 3 ore de la începutul ședinței Coaliției în care trebuiau să tranșeze subiectul prezidențialelor, calendarul și dacă vor merge cu candidați separați sau cu un candidat comun pentru Cotroceni.
Discuțiile s-au încheiat fără o decizie, din informațiile noastre. Urmează să mai aibă loc alte întâlniri pentru a ajunge la un consens, pentru că, din informațiile pe care noi le avem, nu a renunțat nimeni în această seară la poziția pe care a avut-o anterior. Liberalii vor prezidențialele la final de an, în noiembrie, iar Marcel Ciolacu le dorește în septembrie.
Liderii Coaliției au declarat că în această săptămână trebuie să vină cu o decizie finală. Nu mai au foarte mult timp la dispoziție. Vedem mâine dacă ne vor oferi declarații și unde s-a produs acest blocaj.
Nu știm dacă mâine vor continua negocierile, însă decizia trebuie luată rapid, întrucât până pe 2 iulie e nevoie să adopte Hotărârea de Guvern care stabilește data alegerilor, ca apoi să îndeplinească toate procedurile.
Totodată, ședința de Guvern care urma să aibă loc joi dimineață a fost amânată, deoarece pe agendă ar fi trebuit inclusă și Hotărârea privind organizarea alegerilor prezidențiale din 2024.
