PNL a votat duminică lista miniștrilor care vor face parte din viitorul Guvern. Pe lângă o parte dintre numele deja știute, au apărut și surprize, precum Dragoș Pîslaru, europarlamentar REPER, fost ministru al Muncii în Cabinetul Cioloș acum propus la Fonduri Europene sau Alexandru Nazare propus la Ministerul Finanțelor, liberal care a mai avut această funcție în Executivul Cîțu. Mihai Jurca, City manager al municipiului Oradea, va fi propus șef al Cancelariei premierului. Fostul consilier onorific al lui Ilie Bolojan, în perioada când a fost președinte interimar, Dragoș Anastasiu va fi vicepremier pentru reformă și nu va avea portofoliu.
Astfel, conform lui Ilie Bolojan, liberalii îi vor propune pentru ministerul de Interne pe Cătălin Predoiu, în timp ce la Educație este numele lui Daniel David. Cei doi își vor continua practic mandatele. Apar însă și nume noi, la ministerul de Finanțe și cel al Fondurilor Europene, unde au fost nominalizați Alexandru Nazare, fost ministru de Finanțe în Guvernul Cîțu, respectiv Dragoș Pîslaru, europarlamentar REPER și fost ministru al Muncii în Guvernul tehnocrat condus de Dacian Cioloș.
Liderul PNL a mai subliniat că cel mai probabil protocolul coaliției va fi semnat luni. Tot luni el preconizează că ar putea avea loc și audierile miniștrilor propuși.
Dragoș Anastasiu va fi vicepremier pentru Reformă fără portofoliu în Guvernul Bolojan, potrivit surselor Digi24. În total vor fi cinci vicepremieri în viitorul Executiv, câte unul de la fiecare partid din coaliție, plus unul independent, pentru Reformă, numit de către prim-ministru.
El a fost consilier onorific al Președintelui al României pentru relația cu mediul de afaceri, în perioada cât Ilie Bolojan a fost interimar.
Potrivit site-ului Administrației Prezidențiale, Dragoș Anastasiu a devenit antreprenor în urmă cu 29 ani, renunțând la o carieră de medic în Germania în favoarea unei oportunități de afaceri. După înființarea primei sale companii, au urmat alte peste 20, care în prezent formează un grup de referință în transport și turism, în România.
Potrivit sursei citate, Anastasiu a fost președintele Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane și membru al Consiliului Consultativ al Fundației Romanian Business Leaders timp de aproape 10 ani.El este președinte al Asociației Rethink Romania, este implicat în activități de consultanță dedicate antreprenorilor români și în proiecte ale căror obiectiv principal îl constituie repatrierea românilor care lucrează în străinătate.
Redăm mai jos declarațiile lui Ilie Bolojan, la finalul ședinței BPN a PNL de duminică:
Liderii viitoarei coaliții de guvernare s-au întâlnit duminică dimineață la Guvern pentru a ajunge la un consens asupra acordului de guvernare, arată surse politice pentru Digi24. În paralel, astăzi au loc ședințe interne la PSD, PNL și UDMR pentru împărțirea ministerelor.
