Haideți să înotăm! Acesta este unul dintre locurile mele preferate pentru înot. Este foarte frumos. Nici măcar nu simt frigul”. Michelle Skyhayward s-a filmat bucurându-se, în vacanță, de apa Atlanticului și invitându-și cele câteva mii de urmăritori pe pagina sa socială de Instagram să-i vadă prestația din valuri.
Scufundându-se pentru câteva secunde și chiar înghițind puțin din apa înspumată, femeia a remarcat că „este cam sărată”, nebănuind ce urma să afle.
Momentul idilic s-a transformat însă rapid într-un adevărat coșmar pentru tânăra campioană națională de surfing în Africa de Sud.
Oamenii care cunosc plaja din zona orașului Cape Town i-au scris că „bulele drăguțe” în care înota sunt, de fapt, un efect al deversării în ocean a apelor ce provin din sistemul de canalizare menajeră: „Spuma aia chiar îți taie tot cheful. Poate să-i spună cineva că e apă din canalizare?
În momentul în care află adevărul, tânăra își acoperă gura cu mâna, șocată. Apoi, în descrierea postării, mărturisește: „Cred că am făcut o greșeală teribilă”.
