Mikala Jones făcea surfing în apropierea insulelor Mentawai, lângă largul insulei Sumatra din Indonezia, când aripioara plăcii de surf i-a secționat artera femurală, una dintre principalele artere ale corpului uman și cel mai mare vas de sânge din coapsă.
Jones a început să facă surfing în copilărie, în Hawaii, iar de la 12 ani a participat la competiții. A câștigat două campionate naționale de amatori, apoi a început să călătorescă și să practice sportul sponsorizat de diverse companii sau sponsori. Apărea constant în reviste și reclame.
El a început să se fotografieze și să se filmeze în timp ce făcea surfing, uneori atașându-și o cameră GoPro de placă. Tatăl său, John Jones, spune că mereu îi sfătuia pe ceilalți să poarte echipamente de siguranță în timp ce făceau surfing. Totodată, John Jones a adăugat că cei care practică surfing sunt sfătuiți să folosească șmirghel ca sa-și netezească aripioara plăcii, dacă devine prea ascuțită, dar că sportivii sunt încăpățânați.
