• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-12-17 15:47:54
  • Sursa:
Suma uriasa cu care au fost vandute mai multe documente si suvenire ale generalului Charles de Gaulle. Unde vor merge banii Imagine

După o licitaţie de opt ore la care au participat peste 200 de persoane, 1.500 de colecţionari înscrişi online şi 300 de spectatori pe YouTube, documente şi suvenire ale generalului Charles de Gaulle au fost vândute cu suma totală de 5,6 milioane de euro (taxe incluse) luni, la Paris, a anunţat casa Artcurial.

„Mai multe instituţii, inclusiv Biblioteca Naţională a Franţei, Arhivele Naţionale, Arhivele Nordului, Ministerul Armatei şi cel de Externe, au realizat preempţiuni", au precizat reprezentanţii casei de licitaţii Artcurial într-un comunicat, informează AFP, potrivit Agerpres.

Licitaţia cea mai disputată a vizat un ceas LIP purtat de generalul Charles de Gaulle (1890-1970), care a stabilit un record mondial pentru această marcă, după ce s-a vândut cu preţul de 537.920 de euro.

Au fost puse în vânzare manuscrise, scrisori, desene şi un tren electric. „100% din cele 372 de loturi şi-au găsit un cumpărător", a precizat casa organizatoare.

Printre loturile vândute s-au aflat o ediţie originală a volumului „Memoires de Guerre", tipărită specială pentru Charles de Gaulle şi oferită soţiei sale, Yvonne (75.458 euro), o scrisoare semnată de premierul britanic Winston Churchill (107.584 euro) şi o scrisoare de la Josephine Baker (26.240 euro).

Vânzarea a avut loc în urma succesiunii fiului său cel mare, amiralul Philippe de Gaulle (decedat la 102 ani pe 13 martie 2024 - n.red.), la iniţiativa familiei, iar „o parte" din încasări vor fi donate Fundaţiei Anne de Gaulle, care găzduieşte şi sprijină persoane cu handicap.

Licitaţia a fost însoţită de expunerea la sediul casei Artcurial, situat pe Bulevardul Champs-Elysees din Paris, a unui document care va rămâne în proprietate familiei: cele patru foi scrise de mână ale „Apelului din 18 iunie", îndemnul la rezistenţă adresat francezilor de Charles de Gaulle de la microfonul postului radiofonic BBC din Londra în 1940.

Acea expoziţie a atras 5.000 de vizitatori în 10 zile, au adăugat reprezentanţii casei de licitaţii Artcurial.

ACTUALIZARE: Verificarea efectuată de pirotehnişti a indicat că ameninţarea cu bombă de la Curtea de Apel Bucureşti nu se confirmă, a informat, luni, Biroul de presă al Poliţiei Capitalei.

Economie 2023-04-24 15:55:22

Cel puţin patru soldaţi armeni au fost ucişi şi trei militari azeri au fost răniţi în noi confruntări armate în apropierea frontierei, au anunţat vineri autorităţile celor două state, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

Economie 2023-09-01 20:03:25

Piața unică stă la baza Uniunii Europene, dar atunci când este vorba de medicamente vitale, regula care se aplică este „fiecare țară pentru ea”, scrie Politico.

Economie 2023-10-03 08:29:37

Trupele ruse continuă să avanseze în regiunea Harkov, în nord-estul Ucrainei, în cadrul unei ofensive care a determinat mai multe state membre NATO, inclusiv SUA, să autorizeze Kievul să utilizeze armamentul furnizat de către acestea pentru a lovi ţinte pe teritoriul rus, a comunicat luni Ministerul rus al Apărării, citat de EFE.

Economie 2024-06-03 20:13:05

China şi Rusia trebuie să continue întărirea cooperării în afacerile internaţionale şi regionale, a declarat vineri preşedintele chinez Xi Jinping cu prilejul primirii secretarului Consiliului de Securitate al Rusiei, Serghei Şoigu, a transmis presa de stat de la Beijing, preluată de Reuters.

Economie 2025-02-28 15:49:01

Românii pot investi începând de luni, 7 aprilie, în titlurile de stat Tezaur, cu maturităţi de 1, 3 şi 5 ani, cu dobânzi anuale de 6,60%, 7,30% şi, respectiv, 7,60%, anunță Ministerul de Finanţe. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt în forma dematerializată.

Economie 2025-04-07 15:35:16

Nici câștigătorii alegerilor parlamentare din Grecia, nici opoziția nu sunt interesate de a încerca să formeze un nou guvern după alegerile parlamentare de duminică, iar țara se îndreaptă din nou spre alegeri pe 25 iunie, relatează Reuters. Partidul de stânga, Syriza, a refuzat, marți, mandatul de formare a guvernului, după ce și premierul Mitsotakis a refuzat, anterior, luni, să încerce formarea unui nou guvern.

Economie 2023-05-23 13:30:40

O infirmieră dintr-un spital din vestul Franței a fost arestată preventiv, după ce a turnat 100 de mg de sedativ puternic în cafetiera personalului medical. Femeia a susținut că voia să "doarmă", însă nu a explicat de ce a pus sedativul în aparat, și nu direct în ceașca ei de cafea. Infirmiera a fost dată de gol de camerele de supraveghere, scrie AFP, citată de Agerpres.

Economie 2024-06-26 19:47:46