Alegerea Antjei Jackelén, în vârstă de 58 de ani, s-a produs în ciuda unor declaraţii controversate ale sale potrivit cărora credinţa în Dumnezeu şi teoria evoluţionistă sunt două concepte care nu se contrazic. Ea a sugerat de asemenea că imaculata concepţie este mai degrabă o metaforă decât un eveniment real, afirmaţie care a stârnit indignarea unora dintre colegii săi.
Arhiepiscopul căruia îi ia locul, Anders Wejryd, s-a declarat mulţumit de rezultatul votului, spunând că „era şi timpul” ca o femeie să ocupe acest post şi în Suedia, având în vedere că bisericile luterane din Germania, Norvegia, Statele Unite şi Canada au avut deja în fruntea lor femei.
Biserica Luterană a început să hirotonisească preotese încă din 1960.
„Multe mulţumiri pentru ovaţiile voastre! Sunt încântată şi recunoscătoare pentru sprijinul vostru extraordinar!”, a scris Antje Jackelén pe Twitter, reţea socială pe care are deja 3000 de cititori.
