În timp ce unul dintre agenţi încerca să fluidizeze traficul, un al doilea accident s-a produs în aceeaşi intersecţie. Martorii spun că poliţistul este de vină pentru ciocnirea celorlalte două autoturisme, pentru că i-ar fi zăpăcit pe şoferi cu semnale neclare.
Le dau dreptate martorilor şi conducătorii implicaţi în cel de-al doilea accident.
Reprezentatul IPJ Suceava venit la faţa locului are altă variantă. Întrebat dacă polițistul a fost de vină pentru producerea celui de-al doilea accident, Alexandru Duțuc, de la IPJ Suceava, a declarat că nu există „elemente care să susțină această ipoteză în momentul de față”.
Şoferii au fost testaţi cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost zero. Acum poliţiştii vor încerca să afle mai exact care sunt vinovaţii pentru a putea lua măsuri.
