Un atac cu dronă al rebelilor Houthi din Yemen, în inima metropolei israeliene Tel Aviv, și încă unul de succes pentru rebeli, soldat cu moartea unei persoane și rănirea altor opt, este un fapt care stârnește îngrijorare la cel mai înalt nivel în Israel. Succesul atacului, care a provocat şi importante pagube materiale, a scos la iveală vulnerabilitatea sistemului defensiv israelian, comentează presa din Israel.
Armata israeliană (IDF) a afirmat că drona a zburat 16 ore (2.600 de kilometri din Yemen în Israel) și a fost detectată de forțele aeriene israeliene pe ecranele turnurilor de control cu 6 minute înainte să ajungă deasupra coastei orașului Tel Aviv, scrie ynetnews.com.