France Presse şi Associated Press au fost primele agenţii care au vorbit despre Alexandru Vişinescu. Publicaţiile au preluat şi povestea torţionarului.
Washington Post scrie despre punerea sub acuzare a fostului comandant de penitenciar şi despre două dintre victimele de la Râmnicu Sărat: Ion Mihalache şi diplomatul Victor Rădulescu Pogoneanu. Cel din urmă a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru complot şi trădare.
Washington Post citează şi un interviu pe care agenţia de presă i l-a luat lui Alexandru Vişinescu în urmă cu o lună şi în care acesta nega orice vină pe care ar fi avut-o şi dădea vina pe oficialii comunişti şi pe sistem.
„Vişinescu susţine că a dat dovadă de acte de omenie şi a adăugat apă într-o mămăligă mult prea sărată, pentru a o face comestibilă”, scrie Washington Post.
Povestea este preluată de Fox News şi de publicaţiile Chicago Sun-Times şi The Tribune.
Sub titlul "Comandatul unei închisori comuniste acuzat de moartea prizonierilor", site-ul polonez Onet News scrie despre descoperirile Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului referitoare la faptele lui Alexandru Vişinescu.
„Prizonierii politici de la Râmnicu Sărat erau pedepsiţi cu brutalitate pentru cele mai mici ofense, iar Vişinescu a fost descris ca un individ extrem de crud”, potrivit onet.pl.
Atitudinea torţionarului comunist faţă de jurnaliştii români a făcut înconjurul lumii: presa aminteşte că Alexandru Vişinescu i-a înjurat pe jurnalişti şi a încercat să lovească un cameraman.
Publicaţiile internaţionale arată că mai mult de 600.000 de oameni au fost condamnaţi şi încarceraţi în perioada comunistă şi o cincime dintre ei au murit. Şi că Alexandru Vişinescu este unul dintre cei 35 de torţionari identificaţi de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului.
