• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-01-25 22:59:31
  • Sursa:
SUA vor finanta cu 72 de milioane de dolari salariile soldatilor si politistilor din Liban Imagine

Statele Unite au anunţat miercuri un ajutor inedit de 72 de milioane de dolari destinat plăţii soldaţilor şi poliţiştilor din Liban, ale căror salarii s-au prăbuşit în urma crizei economico-sociale prin care trece această ţară începând din anul 2019, transmite AFP.

Solda lunară medie a unui soldat libanez este în prezent de circa 50 de dolari, faţă de aproximativ 800 înaintea crizei, în timp ce ofiţerii câştigă aproximativ 100 de dolari pe lună.

Conform programului pe care SUA îl vor oferi Libanului în colaborare cu ONU, poliţiştii şi militarii libanezi vor primi lunar 100 de dolari timp de şase luni, potrivit Agerpres.

Washingtonul a fost în ultimii ani principalul furnizor de ajutoare pentru armata libaneză, care se plânge de lipsa produselor de bază, inclusiv hrană şi medicamente, şi reuşeşte cu greu să-şi menţină echipamentele în stare operaţională.

Moneda libaneză s-a devalorizat începând din 2019 cu 95% faţă de dolarul american. Din cauza scăderii veniturilor, sute de membri ai forţelor de securitate au dezertat, iar alţii şi-au mai găsit încă un loc de muncă unde prestează în paralel.

Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a declarat miercuri, despre cazul Nordis, că justiţia trebuie să se facă până la capăt, iar adevărul trebuie aflat şi principiul este că fiecare persoană care are o culpă trebuie să răspundă în faţa unei instanţe de judecată. El a mai spus că Laura Vicol este investigată pentru fapte pe care nu le-a săvârşit în calitatea sa politică.

Economie 2025-02-05 15:01:29

Un român în vârstă de 27 de ani a murit în Spania, după ce a fost implicat într-un accident ușor, din cauza unei defecțiuni a mașinii pe care o conducea, informează presa spaniolă.

Economie 2024-02-14 18:04:26

Biletele pentru festivalul de muzică Glastonbury, care va avea loc în luna iunie în sud-vestul Angliei, s-au epuizat duminică dimineaţă în doar 35 de minute, au anunţat organizatorii, informează Agerpres.

Economie 2024-11-17 15:09:17

Salariile mici din învățământ îi determină pe tineri să ocolească profesia de cadru didactic, iar viitorul este sumbru, afirmă liderul de sindicat Marius Nistor, la podcastul Digi Context. Majorarea salariilor este unul dintre motivele pentru care sindicaliștii din educație intră în grevă de luni, 22 mai.

Economie 2023-05-21 08:00:30

80 de persoane din Cluj-Napoca au reușit să se autoevacueze, în urma unui incendiu izbucnit joi, 31 octombrie, care a cuprins mai multe locuințe improvizate pe strada Cantonului. Potrivit ISU Cluj, flăcările au cuprins o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați, relatează Agerpres.

Economie 2024-10-31 13:48:04

Atunci când o parte din conținutul stomacului ajunge în esofag, vorbim despre reflux gastroesofagian. Dacă refluxul se produce cu regularitate, poate apărea arsura în piept și alte manifestări neplăcute. Pentru diagnostic, este recomandată o investigație specială, numită pH-metrie esofagiană cu impedanță. Despre această investigație aflăm mai mult de la dr. Ion Băncilă, medic primar gastroenterologie.

Economie 2024-05-27 10:21:39

Nicio ţară nu trebuie să ocolească legile internaţionale prin autorizarea explorării şi exploatării resurselor minerale de pe fundul mării, a transmis luni Ministerul chinez de Externe. Reacția Beijingului vine după ce presa a relatat că SUA intenționează să extragă metale rare din adâncul oceanelor pentru a contracara dominaţia Chinei în acest domeniu şi noile restricţii chineze la export impuse de Beijing în războiul comercial cu SUA.

Economie 2025-04-14 18:43:25

Elon Musk a anunțat că a testat blindajul mult așteptatului Cybertruck cu un pistol-mitralieră Thompson, după ce pe rețelele sociale a apărut un videoclip cu o astfel de mașină ce pare ciuruită de gloanțe, dar criticii șefului Tesla nu s-au lăsat convinși, potrivit Insider.

Economie 2023-10-24 08:00:23