• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-10-20 22:32:04
  • Sursa:
SUA: Rusii au adus soldati iranieni in Crimeea pentru a-i ajuta sa atace Ucraina cu drone Imagine

Rușii au adus militari iranieni în Crimeea pentru a-i ajuta să lanseze atacuri cu drone, a declarat, joi, un important oficial de la Casa Albă. Informațiile guvernului american vin în condițiile în care Rusia pare că și-a făcut un obiectiv din a ataca în stil terorist, cu drone kamikaze, infrastructura energetică a Ucrainei.

„Credem că militari iranieni au fost pe teren în Crimeea şi au ajutat Rusia în aceste operaţiuni”, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al preşedinţiei americane, John Kirby, citat de AFP și Agerpres. „Nu cunosc numărul de iranieni care se află în Crimeea”, a adăugat oficialul american, lăsând să se înţeleagă că aceştia se află în continuare în Crimeea, alături de forţele ruse.

„Rusia a primit până acum zeci de drone şi va continua să primească”, a continuat purtătorul de cuvânt, subliniind că Statele Unite sunt îngrijorate de faptul că Rusia caută acum să achiziţioneze arme convenţionale iraniene cum ar fi rachete sol-sol pentru a le utiliza în Ucraina.

De câteva zile, Rusia a lansat o campanie susținută de atacuri cu drone kamikaze, îndreptate în special împotriva orașelor și infrastructurii civile din Ucraina.

Cele mai recente astfel de atacuri au vizat chiar Kievul. Imaginile, aproape ireale, prezintă astfel de drone care survolează capitala ucraineană în căutare de ținte, în timp ce apărătorii ucraineni încearcă cu disperare să le doboare, Astfel de arme au un singur scop: teroarea.

Un expert militar a precizat pentru Sky News că atacurile cu drone kamikaze asupra orașelor ucrainene pot fi comparate cu cele ale rachetelor V1 și V2 folosite de armata lui Hitler pentru bombardarea Londrei, în al Doilea Război Mondial.

Astfel, dronele kamikaze primite cadou de ruși de la iranieni au devenit noile „Vergeltungswaffe” - „armele răzbunării” lui Putin, folosite pentru terorizarea populației civile din orașele ucrainene.  „O astfel de dronă e o armă a terorii, similară mai degrabă rachetelor V1 și V2 din al Doilea Război Mondial, destinate special pentru a semăna teroare - așa cum au și făcut, de altfel - în acea perioadă cumplită de la sfârșitul războiului”, a declarat pentru Sky News analistul Forbes McKenzie.

Actorul Constantin Codrescu a murit în noaptea de duminică spre luni, la vârsta de 91 de ani. Anunțul a fost făcut de fiica acestuia.

Economie 2022-11-14 09:02:10

Fostul preşedinte Donald Trump intenţionează să intensifice războiul comercial dintre SUA şi China, pe care l-a lansat în timpul primului său mandat de preşedinte, dacă va fi ales din nou în funcţie, în noiembrie, transmite CNBC, potrivit News.ro.

Economie 2024-02-05 15:55:06

Arheologii turci au adus la lumină două statui cu o vechime de 2.000 de ani care îi înfăţişează pe Zeus şi pe Afrodita, zeităţi din mitologia greacă, a anunţat luni ministrul Culturii şi Turismului din Turcia, Mehmet Nuri Ersoy, transmite agenţia Xinhua.

Economie 2024-05-27 16:58:39

Un cutremur cu magnitudinea de 3,1 s-a produs sâmbătă seara în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), potrivit Agerpres.

Economie 2023-04-15 23:14:00

Victorie uriașă pentru democrați, duminică dimineață, după ce cursa crucială de la Senat din Nevada a fost câștigată de senatoarea democrată în funcție, Catherine Cortez Masto, relatează BBC și CNN.

Economie 2022-11-13 10:36:31

O femeie din Canada va trebui să îi plătească angajatorului său despăgubiri după ce a fost prinsă că a lipsit ore în șir de la program în timpul în care muncea de la distanță, scrie The Guardian.

Economie 2023-01-13 15:05:17

Fermierii români nu vor fi nevoiți să vândă mai ieftin laptele procesatorilor pentru a putea fi aplicată reducerea cu cel puţin 20% a preţului acestui produs la raft, a anunțat marți ministrul Agriculturii, Petre Daea.

Economie 2023-05-02 17:58:55

Cea mai veche dovadă a unei amputări chirurgicale a fost descoperită la un schelet dintr-o peşteră din Indonezia, conform unui studiu ce schimbă istoria medicinei.

Economie 2022-09-08 08:00:03