La New York, printre miile de manifestanţi s-au aflat artiştii Beyonce şi Jay Z, dar şi reverendul Al Sharpton, cunoscut militant pentru drepturile civile. Mama lui Trayvon Martin le-a mulţumit protestatarilor pentru solidaritate şi a asigurat că va lupta pentru alţi copii să nu păţească ce a păţit fiul ei.
„Trayvon nu este aici, să vorbească pentru el. Este foarte important ca noi, părinţi, mătuşi, unchi, veri, să vorbim în numele acestor copii. Trayvon a fost un copil”, a spus mama adolescentului ucis.
Tatăl adolescentului ucis a rămas în Florida, unde s-a alăturat manifestanţilor adunaţi la Miami.
„Îmi voi folosi fiecare strop de energie pentru a-i face dreptate. Voi continua să lupt pentru Trayvon până când voi muri”, a declarat acesta.
Trayvon Martin avea 17 ani. El a fost împuşcat mortal pe stradă, anul trecut, după o scurtă altercaţie, de gardianul George Zimmerman, deşi era neînarmat. Juriul l-a achitat pe Zimmerman pentru că a considerat că a acţionat în legitimă apărare, însă protestatarii spun că verdictul a fost motivat rasial.
Cu o zi înainte, preşedintele Barack Obama s-a ferit să critice decizia tribunalului, dar a declarat că doreşte o examinare a legilor locale cu privire la autoapărare, cum ar fi cea aplicată în Florida. Procurorii federali au deschis o investigaţie, pentru a stabili dacă George Zimmerman se face vinovat de încălcarea drepturilor civile. Expertii în drept spun însă că este foarte puţin probabil să fie formulate noi acuzaţii la adresa acestuia.
