• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-03-12 16:29:20
  • Sursa:
SUA inaspresc regulile de sedere pentru cetatenii canadieni. Sute de mii de pensionari ar putea fi afectati Imagine

Canadienii care rămân mai mult de o lună în Statele Unite vor trebui în curând să se înregistreze pe lângă autorităţile americane, potrivit unei noi reguli publicate miercuri, în plină ofensivă a preşedintelui Donald Trump împotriva ţării vecine, relatează AFP.

Această reglementare, publicată în Monitorul Oficial al SUA, pune în practică un decret emis de preşedintele american şi înăspreşte aplicarea unei legi existente de la care canadienii erau, în practică, scutiţi.

Ea ar urma să intre în vigoare pe 11 aprilie şi se aşteaptă să-i afecteze în special pe numeroşii pensionari canadieni care îşi petrec iernile în sudul Statelor Unite.

Canada a fost ţinta preşedintelui Trump în ultimele săptămâni, care şi-a intensificat atacurile, diplomatice sau comerciale, împotriva vecinului său şi cel mai mare partener comercial al SUA.

Statele Unite impun începând de miercuri noi tarife de 25% la importurile de oţel şi aluminiu din întreaga lume, iar liderul republican a lăsat să se înţeleagă cu o zi înainte, timp de câteva ore, că va dubla taxele vamale pentru Canada, înainte de a renunţa la această decizie.

Reglementările publicate miercuri vor afecta "între 2,2 şi 3,2 milioane" de persoane, potrivit Departamentului american pentru Securitate Internă, inclusiv "vizitatorii canadieni care au intrat în Statele Unite prin punctele de trecere a frontierei terestre şi cărora nu li s-a furnizat o dovadă a înregistrării".

În fiecare an, sute de mii de pensionari fug de iarna canadiană pentru clima blândă din sudul Statelor Unite, în special din Florida. Ei sunt porecliţi "snowbirds" ("păsări de zăpadă").

Asociaţiile canadiene care îi reprezintă şi-au exprimat recent în mod public îngrijorarea că sunt afectate de decretul privind imigraţia semnat pe 20 ianuarie de Donald Trump.

Citește și

Trump renunță la dublarea tarifelor pentru importurile de metale din Canada, după ce Ontario a suspendat taxa de 25% pe electricitate

Un bărbat de 44 de ani a murit, o femeie de 38 de ani a fost transportată la spital, iar o fetiţă de 11 ani este în stop cardiorespirator, după ce au fost loviţi de o maşină condusă de un tânăr de 20 de ani, în timp ce traversau DN1.

Economie 2022-08-15 22:46:25

Jan Palade, medic rezident în chirurgie toracică, de la Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la doi ani închisoare cu suspendare, într-un dosar în care a recunoscut că a primit în mai multe rânduri mită de la pacienţi. Acesta făcea parte din grupul de doctori corupţi de la Institut, destructurat de procurori în septembrie 2023, grup în care erau implicaţi doi profesori universitari, Cristian Paleru şi Cornel Petreanu, cel din urmă decedat în octombrie 2023 într-un accident de maşină. Potrivit anchetatorilor, înainte de efectuarea unei operații, unul dintre membrii echipei medicale primea șpaga în plic, după care împărțea banii cu colegii pe Revolut.Potrivit documentelor de la instanţă, Jan Palade a încheiat un acord cu procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în care a recunoscut că a primit mai multe sume de bani de la pacienţi internaţi la "Marius Nasta" pentru a fi supuşi unor intervenţii chirurgicale.Medicii au fost prinşi după ce anchetatorii au montat aparatură video de înregistrare în cabinetele lor."La data de 25.04.2023, inculpatul (...) discută cu fiica pacientului (...) despre programarea acestuia la operaţie pentru a doua zi. În cadrul discuţiei, (...) îl întreabă pe doctor când mai poate vorbi cu el, iar acesta îi spune că 'după', atrăgându-i atenţia că telefoanele mobile înregistrează şi când sunt oprite şi că trebuie să fie foarte atentă în această situaţie, întrucât există riscul 'să ne caute, să ne bage la puşcărie', subliniind la finalul discuţiei «cu mine vorbiţi după, niciodată înainte», iar în acest context refuză să primească bancnotele pe care (...) a vrut să i le remită. La data de 27.04.2023, fiica pacientului a revenit în biroul inculpatului şi îi remite acestuia un plic alb, ce conţinea suma de aproximativ 700 de lei, pe care medicul îl ia şi îl depune sub o agendă, continuând discuţia cu privire la operaţia din data de 26.04.2023 efectuată asupra pacientului.

Economie 2024-02-05 16:47:06

2020 - MOARTEA LUI KOBE BRYANTUn elicopter civil se prăbușea în apropiere de Los Angeles. La bord erau nouă oameni, inclusiv Kobe Bryant, legendă a baschetului, și fiica lui Gianna, stea în devenire.Elicopterul decolase de la aeroportul "John Wayne" din Orange Country, California, la ora locală 9:06. După doar 45 de minute, aparatul de zbor se lovește de un deal.Piloții au pierdut controlul elicopterului, derutați de ceață, a stabilit ancheta autorităților din SUA. Kobe Bryan folosea de elicopterul, din cauza traficului aglomerat din L.A.DIAMANT URIAȘÎntr-o mină de lângă Pretoria, Africa de Sud, era găsit cel mai mare diamant din lume. Avea peste 3.000 de carate. A fost numit Cullinan, după numele proprietarului minei. În aprilie 1905, a fost scos la vânzare la Londra. A fost un mare interes, dar nimeni nu l-a cumpărat. Doi ani mai târziu, îl ia guvernul colonial britanic din Transvaal.Diamantul este făcut cadou regelui Edward al VII-lea și e tăiat în 9 bucăți. Cullinan I și II, cele mai mari, sunt în sceptrul, respectiv coroana imperială din Marea Britanie.ZIUA FONDĂRII AUSTRALIEIO flotă britanică formată din 11 nave intră în golful Sydney. Comandantul expediției, amiralul Arthur Phillip, ridică steagul britanic pe pământul australian. Este începutul primei colonii europene permanente din Australia, anume Sydney. La început, a fost vorba de o colonie penală. Adică aici aduceau britanicii deținuți. Colonizarea Australiei a fost considerată necesară pentru că Marea Britanie pierduse cele 13 colonii din America de Nord devenite Statele Unite ale Americii.

Economie 2023-01-27 09:16:47

Luna a început să se înroşească vineri, cu ocazia unei eclipse totale, un spectacol ceresc rar care va fi urmat două săptămâni mai târziu de o eclipsă parţială de Soare.

Economie 2025-03-14 09:52:40

Harrison Ford a vorbit, cu lacrimi în ochi, despre durerea psihologică care însoțește o carieră în actorie, după premiera la Festivalul de la Cannes a ultimului său film în care l-a interpretat pe celebrul arheolog Indiana Jones, scrie The Guardian. Mulți actori, spune el, se simt inadaptați.

Economie 2023-05-19 22:42:05

Negocierile „în curs de desfăşurare” dintre Atena şi British Museum pentru întoarcerea Frizelor Parthenonului în Grecia „nu sunt uşoare”, a admis luni purtătorul de cuvânt al guvernului elen, Yiannis Oikonomou, potrivit AFP.

Economie 2023-01-09 22:28:13

Un bărbat a intrat cu autoturismul, sâmbătă seară, în vitrina unui magazin din municipiul Suceava. El a primit asistenţă medicală la locul accidentului, dar a refuzat să fie transportat la spital.

Economie 2024-12-21 19:21:10

Digi24 și CONAF organizează primul eveniment media în care abordează obiectivele de dezvoltare durabilă așa cum sunt ele definite de ONU.

Economie 2024-05-28 10:34:55