• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-05-13 10:32:09
  • Sursa:
SUA impun noi sanctiuni Iranului in pline negocieri nucleare. Anuntul lui Marco Rubio Imagine

Statele Unite anunţă că impun noi sancţiuni Iranului vizând programul de cercetări nucleare, în pline negocieri cu Teheranul, vizând trei cetăţeni iranieni şi o entitate iraniană cu legături cu Organizaţia Inovaţiei şi Cercetării Defensive a Iranului (SPND).

„Iranul continuă să-şi extindă în mod considerabil programul nuclear şi să efectueze activităţi de cercetare şi dezvoltare cu dublu uz (civil şi militar) aplicabile armelor nuclsre şi vectorilor armelor nucleare”, a anunţat luni într-un comunicat secretarul de Stat american Marco Rubio.

Iranul „este singura ţară din lume care nu deţine arme nucleare care produce uraniu îmbogăţit la (un nivel de) 60%”, a mai declarat acesta, conform News.ro.

Republica islamică îmbogăţeşte în prezent urnaiu la nivelul de 60%, cu mult peste limita de 3,67% stabilită de Acordul de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian. O utilizare militară presupune o îmbogăţire a uraniului la nivelul de 90%.

Washingtonul impune aceste sancţiuni după ce Statele Unite şi Iranul au încheiat duminică, la Muscat, în Oman, o a patra rundă de negocieri în dosarul nuclear, afişând un optimism prudent.

Aceste negocieri, lansate la 12 aprilie, vizează să încheie un nou acord care să împiedice Iranul să se doteze cu arma atomică, o ambiţie pe care Teheranul a dezminţit-o întotdeauna.

Sancţiunile americane, care constau în blocarea unor active eventual deţinute în Statele Unite şi în interzicerea oricărei tranzacţiifinanciare, vizează trei oficiali de rang înalt şi cercetători din acest program şi societatea Fuya Pars Prospective Technologists, cunoscută şi sub numele Ideal Vacuum.

Afiliată SPND, societatea a „încercat să procure de la furnizori străini şi să fabrice echipamente susceptibile de a fi utilizate în cercetarea şi dezvoltarea armamentului nuclear”, se arată în comunicat.

Primarul Capitalei Nicușor Dan a acuzat coaliţia că taie fonduri pentru proiectele esenţiale ale orașului. El a mai precizat că patinoarul şi bazinul de înot Mihai Flamaropol sunt un alt exemplu clar de sabotaj, deoarece au toate avizele şi sunt gata să înceapă lucrările, însă Guvernul a redirecţionat bugetul către primarii „de partid” și a lăsat Bucureştiul „fără susţinere pentru dezvoltare”.

Economie 2025-02-03 14:36:23

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a oferit prima reacție după summitul apărării de la Londra. Ea a spus că liderii au avut o „discuție bună și sinceră”, abordând ce este necesar pentru a pune Ucraina într-o poziție de forță, informează The Guardian.

Economie 2025-03-02 19:14:51

Drone neidentificate au fost observate deasupra unor obiective industriale sensibile şi a bazei aeriene americane Ramstein din Germania în ultimele săptămâni, a informat vineri revista Spiegel, menţionând un raport confidenţial al autorităţilor de securitate germane, relatează Reuters.

Economie 2024-12-13 14:24:03

O jandarmeriţă a fost rănită, luni, după ce a fost lovită în cap cu o talangă de un bărbat care participa la protestul din Piaţa Victoriei organizat de crescătorii de animale, informează Agerpres.

Economie 2024-09-02 21:07:53

Austria a anunţat luni convocarea ambasadorului Ungariei la Viena după publicarea de către Budapesta a unui decret care prevede eliberarea a sute de traficanţi de migranţi în vederea expulzării lor.

Economie 2023-05-22 16:20:12

Temperaturile în creștere, inundațiile și seceta ar putea amenința în curând izvoarele naturale care au dat naștere marilor stațiuni balneo-climaterice din Europa, relatează Euronews.

Economie 2025-04-28 07:00:54

David Popovici a postat, vineri, pe rețelele sociale, o imagine în care apare alături de actorul american de origine română Sebastian Stan. Campionul la înot menţionează cu umor ce i-a transmis vedeta de la Hollywood.

Economie 2025-01-24 14:08:05

Partidul REPER a solicitat, joi, demisia şefului AEP Toni Greblă, a întregii conduceri a Autorităţii Electorale Permanente şi a ministrului de interne, Cătălin Predoiu, susținând că aceştia ar fi vinovaţi de „vicierea rezultatelor alegerilor din 9 iunie prin nereguli grave constatate de competitorii electorali, observatorii independenţi şi de către cetăţeni”.

Economie 2024-06-13 17:46:28