• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-03-27 19:54:40
  • Sursa:
SUA fac presiuni pentru a controla toate marile investitii viitoare in Ucraina, eliminand Europa din aceasta ecuatie Imagine

SUA fac presiuni pentru a controla toate marile investiţii viitoare în infrastructura şi mineralele din Ucraina, ceea ce ar putea da Washingtonului dreptul de veto pentru orice rol viitor al altor aliaţi ai Kievului şi totodată ar submina planurile Ucrainei de a deveni ţară membră a UE, transmite Bloomberg.

Administraţia Trump cere „dreptul de preemţiune” în ceea ce priveşte toate proiectele de infrastructură şi resurse naturale, conform unui acord de parteneriat revizuit cu Ucraina, arată o variantă de lucru a unui document obţinut de Bloomberg News.

Dacă aceste cereri vor fi acceptate, acordul de parteneriat ar acorda SUA o putere enormă de a controla investiţiile în proiecte din Ucraina, inclusiv drumuri, căi ferate, porturi, mine, petrol şi gaze şi extragerea de minerale rare. Ar reprezenta o expansiune fără precedent a influenţei economice a SUA în cea mai mare ţară din Europa, ca suprafaţă, într-un moment în care Kievul încearcă să se alinieze cu UE.

Acordul ar da SUA prioritate asupra profiturilor transferate într-un fond special de investiţii în reconstrucţie, care ar urma să fie controlat de Washington. În mod crucial, documentul prevede că SUA consideră „beneficiile materiale şi financiare” furnizate Ucrainei după debutul invaziei ruseşti drept contribuţia sa la acel fond. Practic, asta ar însemna că Administraţia Trump ar obliga Ucraina să plătească pentru tot sprijinul militar şi economic furnizat de SUA de la începutul războiului, înainte ca Kievul să primească orice venit de la fondul de investiţii.

SUA au înmânat săptămâna trecută oficialilor de la Kiev o versiune revizuită a acordului, după ce planurile ca preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski să semneze un acord anterior au fost anulate din cauza disputei din Biroul Oval.

Potrivit Bloomberg, conform documentului înmânat Kievului, Corporaţia Internaţională de Finanţare a Dezvoltării din SUA (DFC) ar urma să controleze fondul de investiţii prin faptul că va numi trei din cei cinci membri ai Consiliului de Administraţie precum şi prin faptul că va beneficia de o aşa-numită „acţiune de aur” care îi va conferi drepturi speciale de vot pentru a bloca anumite decizii. În schimb, Ucraina va numi ceilalţi doi membri ai board-ului dar nu va putea interveni în managementul de zi cu zi al fondului.

În plus, Guvernul american va avea dreptul de a cumpăra metalele, mineralele, petrolul şi gazele ucrainene înaintea altor părţi, indiferent dacă fondul a finanţat sau nu proiectul. De asemenea, acordul interzice Kievului să vândă minerale vitale către ţările care sunt „competitori strategici” ai SUA.

Discuţiile dintre cele două părţi continuă şi varianta finală a acordului ar putea conţine unele revizuiri. Cel mai probabil, în cursul acestei săptămâni, Ucraina va răspunde la documentul american cu propriile sale amendamente, a declarat pentru Bloomberg o sursă din apropierea acestui dosar. 

Credincioşii ortodocşi îl sărbătoresc miercuri pe Sfântul Andrei, cel Întâi chemat, Apostolul românilor. În această zi, peste 940.000 de români îşi serbează onomastica, potrivit datelor Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor. Cele mai întâlnite nume sunt Andrei şi Andreea.

Economie 2022-11-29 12:19:58

„Am ajuns la spital cu îngrijorările firești ale omului care nu mai fusese niciodată operat: cea legată de operația în sine și cea referitoare la condițiile din spital. Pentru că mai călcasem, din păcate, prin spitalele de stat.” Așa își începe povestea Cătălin, un pacient în vârstă de 34 de ani, diagnosticat cu hernie inghinală bilaterală, ale cărei frici aveau să se spulbere imediat.

Economie 2023-04-27 10:18:22

Europa trebuie să se pregătească pentru război dacă vrea pace, spune președintele Franței Emmanuel Macron. Potențialul adversar este Rusia lui Putin, un adversar care nu se va opri în Ucraina, dacă va învinge trupele Kievului. Va amenința țările vecine: Moldova, România și Polonia, a adăugat liderul de la Paris. El a mai avertizat și că dacă Rusia câștigă războiul, credibilitatea Europei va fi redusă la zero. Și, după ce a stârnit recent controverse vorbind de trupe la sol în Ucraina, își menține afirmația. Macron crede că Europa nu trebuie să excludă nimic. Nu trebuie să traseseze linii roșii, pentru că fi un semn de slăbiciune în fața lui Putin. A refuzat să dea detalii despre cum ar putea arăta o desfășurare la sol în Ucraina.

Economie 2024-03-15 11:49:45

Ceva este putred la curtea imperială a președintelui Xi Jinping. În timp ce lumea este atentă la războaiele din Orientul Mijlociu și Ucraina, o epurare stalinistă a cuprins întreg sistemul politic ultra-secret al Chinei, având consecințe profunde în economia globală și chiar în privința șanselor de a menține pacea în regiune, scrie Politico.

Economie 2023-12-07 09:13:07

Oamenii din El Salvador l-au votat din nou pe cel care s-a autointitulat „cel mai cool dictator din lume”, Nayib Bukele, pentru un al doilea mandat ca președinte, după ce în primii cinci ani în fruntea țării a reușit să transforme El Salvador din una dintre cele mai violente țări de pe glob în una dintre cele mai sigure din America Latină, potrivit BBC.

Economie 2024-02-09 10:43:13

Bursele europene au încheiat ziua de joi în creştere puternică, după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat o suspendare temporară a noilor tarife impuse majorităţii partenerilor comerciali ai SUA, în ciuda incertitudinilor persistente de pe Wall Street, transmite CNBC, citată de news.ro.

Economie 2025-04-10 21:37:47

Dacă se aşteaptă să câştige următoarea cursă a înarmărilor, SUA se înşală, a spus ministrul adjunct de externe rus, Serghei Riabkov, într-un interviu pentru cotidianul Izvestia, publicat miercuri, în care nu a exclus un posibil conflict militar între Rusia şi NATO, potrivit Reuters.

Economie 2023-11-29 11:45:49

Accident grav pe A1: Trei persoane au murit, iar alte patru sunt rănite, în urma unui accidenti produs vineri pe autostrada A1 Bucureşti-Piteşti, la kilometrul 74, în zona localităţii Petreşti din judeţul Dâmboviţa, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dâmboviţa.

Economie 2024-07-12 15:16:02