• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-09-30 15:29:20
  • Sursa:
SUA aproba un ajutor de 567 de milioane de dolari destinat apararii Taiwanului Imagine

Preşedintele american Joe Biden a aprobat duminică un pachet de asistenţă destinat sectorului apărării din Taiwan în valoare de peste jumătate de miliard de dolari, transmite luni AFP.

Preşedintele Joe Biden i-a cerut secretarului de stat Antony Blinken să permită trimiterea "de echipamente şi servicii ale Departamentului de Apărare, precum şi pregătire militară, de până la 567 de milioane de dolari, pentru a oferi ajutor Taiwanului", potrivit unui scurt comunicat de presă al preşedinţiei americane.

Nu au fost făcute publice alte detalii despre acest nou pachet de asistenţă, mult mai mare decât cel aprobat în iulie 2023, în valoare de 345 de milioane de dolari.

În cadrul unui plan de asistenţă major, votat în aprilie 2024 de Congresul SUA, ce viza în special Ucrainei, au fost mobilizate peste opt miliarde de dolari care să permită contracararea Chinei la nivel militar, prin investiţii în submarine şi, pe plan economic, pentru a face faţă concurenţei unor proiecte majore chineze în ţările în curs de dezvoltare.

Câteva miliarde de dolari au fost alocate Taiwanului, un arhipelag de 23 de milioane de locuitori pe care China îl consideră una dintre provinciile sale.

China şi-a intensificat presiunea militară şi politică asupra Taiwanului în ultimii ani, trimiţând cu regularitate nave de război şi chiar avioane de luptă în jurul insulei.

Statele Unite nu recunosc Taiwan ca stat şi consideră Republica Populară Chineză drept singurul guvern legitim, dar, cu toate acestea, oferă regimului democratic de la Taipei o asistenţă militară semnificativă.

Beijingul se opune constant sprijinului american pentru Taiwan şi acuză Washingtonul că se amestecă în treburile sale.

Înregistrări video cu 10 băieți violați în timp ce erau inconștienți au fost găsite pe telefonul mobil al unui antrenor de fotbal din Tennessee, SUA, uitat de acesta la un restaurant, potrivit polițiștilor citați de NBC News.

Economie 2023-07-10 15:36:07

O aeronavă de tip L410 TURBOLET aparțințând Poloniei, care executa vineri o misiune de patrulare sub egida Frontex deasupra Mării Negre, în spațiul aerian internațional, a fost interceptată la aproximativ 60 de kilometri est de spațiul aerian al României, de un avion rusesc de vânătoare tip Suhoi Su-35, anunță Ministerul Apărării de la București. Manevrele agresive ale aparatului de zbor rusesc au fost aproape să provoace prăbușirea avionului polonez în Marea Neagră.

Economie 2023-05-06 22:11:24

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat luni că doreşte să fie eliberaţi „maximum de ostatici în viaţă” încă din prima fază a unui plan în trei etape propus de SUA pentru un armistiţiu în Fâşia Gaza, informează AFP preluată de Agerpres.

Economie 2024-08-19 23:01:58

Autorităţile canadiene au început sâmbătă ancheta accidentului submersibilului privat Titan, dispărut în apropierea epavei Titanicului în Atlanticul de Nord cu cinci persoane la bord. A doua anchetă, distinctă, a fost deschisă de către Jandarmeria regală canadiană (GRC).

Economie 2023-06-25 10:30:39

Activitățile lui Jennifer Hegseth pe parcursul mandatului început acum mai puțin de 100 de zile de soțul ei în Cabinetul președintelui Donald Trump au ieșit la iveală în ultimele săptămâni, după apariția unor știri îngrijorătoare despre problemele lui Pete Hegseth în timpul activității sale la locul de muncă, scrie The Washington Post. Cotidianul american consideră că Jennifer Hegseth are un rol „neortodox” în „modelarea” chestiunilor de la Pentagon, participând la întâlniri la nivel înalt, verificând candidați la diverse funcții și multe altele.

Economie 2025-05-01 15:50:25

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat marţi decretul pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe și în vacanţa parlamentară. Executivul va putea modifica, printre altele, Codul fiscal și Codul de procedură fiscală.

Economie 2024-12-24 13:06:18

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis încetarea procesului penal faţă de Elena Udrea, fost ministru al Turismului, pentru două infracţiuni de instigare la luare de mită şi cinci infracţiuni de spălare a banilor, şi faţă de Ioana Băsescu, pentru instigare la delapidare şi două infracţiuni de de spălare a banilor, în dosarul finanţării campaniei electorale din 2009.

Economie 2023-07-11 19:28:43

Locuitorii țărilor baltice Estonia, Letonia şi Lituania numără orele până când vor scăpa în sfârşit de unul dintre ultimele vestigii ale celor 50 de ani de ocupaţie sovietică: o reţea electrică controlată de Rusia. Cele trei state baltice se vor deconecta de la reţeaua comună IPS/UPS sâmbătă dimineaţă şi, sub rezerva unor teste de ultim moment, se vor sincroniza cu reţeaua UE duminică. Totul se întâmplă în timp ce suspiciunile de sabotare a cablurilor submarine au stimulat eforturile de consolidare a securităţii regionale, relatează CNN şi Reuters, preluate de news.ro.

Economie 2025-02-07 22:52:42