• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-12-09 10:00:32
  • Sursa:
Studiu Science: Nivelurile actuale de CO2 din atmosfera nu au mai fost atat de mari de 14 milioane de ani Imagine

Nivelurile actuale de dioxid de carbon (CO2) din atmosferă nu au mai fost atinse de 14 milioane de ani pe Pământ, a relevat un vast studiu publicat joi, care face referire la climatele neospitaliere spre care se îndreaptă omenirea, transmite AFP, citată de Agerpres.

Studiul, publicat în jurnalul ştiinţific Science descrie, cu o precizie fără precedent, nivelurile de CO2 începând de acum 66 de milioane de ani înaintea erei noastre până la actuala încălzire globală.

"Acest lucru ne demonstrează cât de neobişnuit este ceea ce facem noi în istoria Pământului", a declarat pentru AFP autoarea principală a studiului, Baerbel Hoenisch, cercetătoare la Universitatea Columbia din New York.

Ultima dată când atmosfera planetei noastre a conţinut o concentraţie similară cu cea din prezent a principalului gaz cu efect de seră, CO2 - aproximativ 420 părţi pe milion (ppm) - a fost în urmă cu aproximativ 14 până la 16 milioane de ani. Cu mult mai în urmă comparativ cu estimările iniţiale ale oamenilor de ştiinţă, adică între 3 şi 5 milioane de ani.

Cu 14 până la 16 milioane de ani în urmă, spre exemplu, nu exista calotă glaciară în Groenlanda.

"Civilizaţia noastră este obişnuită cu nivelul mărilor pe care îl vedem în prezent, cu tropice calde, cu poli reci şi cu regiuni temperate care beneficiază de multe precipitaţii", a declarat Hoenisch. "Specia noastră (...) nu a evoluat decât de 3 milioane de ani", a amintit cercetătoarea. "Nu am cunoscut niciodată ceva asemănător cu aceste climate calde", a adăugat ea.

Înainte de perioada industrială, concentraţia de CO2 din atmosferă era de aproximativ 280 ppm. Aceasta s-a dublat odată cu activităţile umane, determinând o creştere a temperaturilor cu aproximativ 1,2 grade Celsius.

Dacă emisiile noastre continuă, această concentraţie ar putea creşte la 600 sau 800 ppm, niveluri atinse în timpul Eocenului (în urmă cu circa 40 de milioane de ani), înainte ca Antarctica să fie acoperită de gheaţă şi într-o perioadă în care fauna şi flora de pe planetă erau foarte diferite, spre exemplu cu insecte uriaşe.

Studiul publicat joi în Science este rezultatul a şapte ani de muncă a unui grup format din 80 de cercetători din 16 ţări. Concluziile lor sunt în prezent considerate un consens ştiinţific.

Contribuţia lor nu constă în colectarea de noi date, ci în munca minuţioasă de reevaluare şi sintetizare a lucrărilor deja existente pentru a le actualiza şi a le clasifica în funcţie de fiabilitate, ceea ce a făcut posibilă utilizarea celor mai bune date pentru a avea o imagine de ansamblu.

Pentru a reconstitui climatele din trecut, a fost utilizată o tehnică binecunoscută ce constă în recuperarea din adâncurile calotelor glaciare a bulelor de aer care deţin informaţii referitoare la compoziţia atmosferei de la acea vreme. Însă, această tehnică permite întoarcerea în timp cu doar câteva sute de mii de ani.

Pentru a merge mai departe, trebuie utilizaţi markeri indirecţi. Studiul chimic al frunzelor antice, al mineralelor sau al planctonului a făcut astfel posibilă deducerea concentraţiei de CO2 din timpul perioadelor mai vechi.

În ultimii 66 de milioane de ani, cea mai călduroasă perioadă pe care a cunoscut-o Pământul a fost în urmă cu aproximativ 50 de milioane de ani, cu o concentraţie de CO2 de 1.600 ppm şi temperaturi cu 12 grade Celsius mai ridicate decât în prezent. Acestea din urmă au scăzut treptat până acum 2,5 milioane de ani şi în timpul erelor glaciare, concentraţia de CO2 ajungând înapoi la 270-280 ppm.

Aceste niveluri au rămas stabile până când omenirea a început să ardă combustibili fosili pe scară largă.

Potrivit studiului, o dublare a valorii concentraţiei de CO2 ar încălzi treptat planeta, pe parcursul a sute de mii de ani, până la o creştere cu 5 până la 8 grade Celsius, din cauza efectelor în cascadă pe care le-ar provoca temperaturile mai ridicate. Spre exemplu, topirea gheţii polare reduce capacitatea acesteia de a reflecta razele soarelui, ceea ce accelerează şi mai mult topirea.

Studiul arată că în urmă cu 56 de milioane de ani, atmosfera Pământului a cunoscut o creştere rapidă a concentraţiei de CO2, similară cu cea experimentată în prezent şi care a provocat schimbări masive în ecosistemele terestre. A durat aproximativ 150.000 de ani pentru ca aceasta să se disipeze.

Premierul Ciolacu a declarat, marţi, la Braşov, că a avut o discuţie cu preşedintele Klaus Iohannis, despre donarea unui sistem Patriot către Ucraina, el arătând că urmează să se ia o decizie în CSAT, transmite News.ro.

Economie 2024-05-14 13:54:07

Fostul șef al NATO, Jens Stoltenberg, a fost numit noul copreședinte al influentului grup Bilderberg, care organizează o conferință anuală de politică transatlantică și a fost mult timp subiectul teoriilor conspirației cu privire la amploarea puterii sale de a modela evenimentele globale, scrie The Guardian.

Economie 2024-12-25 21:32:46

Marcel Ciolacu are cele mai mari șanse să intre în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, după cum arată sondajele publicate în ultima perioadă. Candidatul Partidului Social Democrat (PSD) se confruntă, însă, și cu mai multe controverse, legate de educație, activitate profesională sau performanța în afaceri a apropiaților săi. Cu o carieră politică începută în Buzău în urmă cu aproape 30 de ani, Ciolacu a intrat în cursa pentru Palatul Cotroceni din postura de prim-ministru. 

Economie 2025-03-12 13:37:02

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski  a anunțat miercuri că intenționează să achiziționeze un pachet mare de arme americane. "Aceasta este calea noastră. Vom plăti pentru asta. Nu am cerut să primim următorul pachet gratuit. Vedem acest lucru ca parte a garanției noastre de securitate", a spus Zelenski la un briefing de presă la Kiev. Costul pachetului de arme american ar fi de „30 sau 50 de miliarde de dolari”, scrie focus.de.

Economie 2025-04-10 10:17:34

Naţionala României a început cu o victorie categorică parcursul la Campionatul European din Germania, scor 3-0 cu Ucraina, la Munchen, în grupa E. Victoria vine la o zii după ce selecţionerul Edward Iordănescu a împlinit 46 de ani. Tricolorii au fost susţinuţi din tribune de zeci de mii de suporteri.

Economie 2024-06-17 18:12:43

Un centru de îngrijiri paliative din SUA a fost amendat cu 10.000 de dolari după ce o asistentă de aici a pronunțat în mod eronat decesul unei paciente și a trimis-o la o casă mortuară, unde trupul ei a fost pus într-un sac cu fermoarul închis. Femeia a fost găsită respirând de personalul de aici și dusă la spital, însă a murit două zile mai târziu, scrie NBC News.

Economie 2023-02-03 13:27:30

Sunt ascunse în microbii sedimentelor, într-o bacterie care trăieşte în simbioză cu un melc de mare sau ascunse în secreţiile unui burete: moleculele care vor oferi un viitor tratament revoluţionar împotriva cancerului sau un nou antibiotic puternic sunt căutate în adâncurile mării de către oameni de ştiinţă, relatează vineri AFP.

Economie 2023-03-12 20:47:19

Cristian Plută, director adjunct al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) din cadrul Primăriei Capitalei, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de luare de mită, conform Agerpres.

Economie 2023-12-06 18:06:28