„Au fost nevoiţi, în sensul că li s-a creut explicit o sumă de bani, de medic, de asistentă, iar pe de altă parte au simţit că dacă nu ar contribui cu o sumă de bani nu se simt în siguranţă şi că grija pentru ei este maximă”, afirmă Lăcrămioara Loghin, coordonatorul studiului.
Mita medie dată de un pacient român este de 337 de lei. Aceeaşi cercetare arată că românii consideră că personalului medical ar trebui remunerat în funcţie de evaluările pacienţilor.
Ministrul Sănătăţii nu are planuri concrete pentru a limita aceste plăţi informale.
„Eu vreau să vă spun că încerc să creez, să punem bazele unui sistem care să permită și motivarea corectă a medicului și recunoașterea a ceea ce face medicul în societatea românească”, susține Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătăţii.
Potrivit aceluiaşi studiu, instituţia pe care o conduce Nicolae Bănicioiu are nivelul de încredere cel mai scăzut printre români. La polul opus se află SMURD, spitalele private şi Ambulanţa, care au cote de încredere de peste 80 la sută.
