• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-01-08 18:46:17
  • Sursa:
Stoltenberg se asteapta ca Suedia si Finlanda sa adere la NATO in 2023, dar nu poate garanta acest lucru Imagine

Suedia şi Finlanda ar putea adera la NATO din 2023, a estimat duminică secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care a reamintit totuşi că decizia depinde de parlamentele turc şi ungar care până acum nu şi-au dat acordul, informează Agerpres.

"Mă aştept (ca adeziunea să aibă loc în 2023 n.r.), dar nu voi garanta data exactă, pentru că este vorba, bineînţeles, despre decizii suverane ale Parlamentului turc şi Parlamentului ungar, care nu au ratificat încă acordul", a declarat Jens Stoltenberg într-un interviu pentru AFP.

Ungaria şi în special Turcia blochează din luna mai aderarea celor două ţări nordice la NATO.

"Am avut negocieri, şi ele au fost destul de exigente, în luna iulie a anului trecut, atunci când Turcia, Finlanda şi Suedia au convenit asupra unui memorandum comun în care ele descriu cum pot să-şi intensifice colaborarea, atât în ceea ce priveşte exporturile de arme, cât şi, de exemplu, în lupta împotriva terorismului", a reamintit Stoltenberg.

"Finlanda şi Suedia au respectat acest acord şi s-au angajat în mod clar să aibă o cooperare pe termen lung cu Turcia în aceste chestiuni. În consecinţă, a venit momentul pentru finalizarea procesului de aderare şi ratificarea protocolului de aderare", a declarat el.

Astăzi, prim-ministrul suedez a spus că ţara sa nu poate şi nici nu vrea să atingă unele exigenţe pe care le are Turcia pentru a-i permite să adere la NATO.

De exemplu, în decembrie, Curtea supremă din Suedia a refuzat să-l extrădeze pe jurnalistul Bülent Kenes, după cum solicita preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan.

Secretarul general al NATO a vorbit despre rapiditatea procesului de aderare a celor două ţări.

"Bineînţeles, mi-a plăcea să fie finalizat cât mai rapid posibil. Dar, în acelaşi timp, este un proces rapid în comparaţie cu toate procesele de aderare la NATO", a spus Stoltenberg.

"Sunt convins că acest lucru se va întâmpla, dar mă voi abţine să speculez asupra momentului exact", a conchis el.

 

Națiunile Unite vor să trimită o echipă la Izium, ca să vadă și să documenteze sutele de morminte ascunse de ruși într-o pădure. Volodimir Zelenski a acuzat din nou Rusia de crime de război și de tortură. Administrația Biden s-a declarat oripilată de imaginile cu mormintele de la Izium. Americanii au promis din nou că vor ajuta Ucraina și comunitatea internațională să fie găsiți și trași la răspundere cei responsabili pentru aceste atrocități. Președintele Franței, Emmanuel Macron, a scris pe Twitter că autorii vor trebui să răspundă pentru faptele lor și că nu există pace fără dreptate.

Economie 2022-09-18 02:00:57

Un bărbat căutat de autorităţile italiene pentru că se sustrăgea de la executarea pedepsei cu închisoarea pentru proxenetism a fost depistat de poliţişti în timp ce se deplasa cu un autoturism în municipiul Constanţa.

Economie 2024-07-01 17:37:03

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan le-a transmis miercuri, tinerilor liberali, că nu vor avea vacanţă în această vară, pentru că „bătălia cea mai importantă pentru PNL este pe 15 septembrie”, la primul tur al alegerilor prezidenţiale. „La următoarea vizită de la Casa Albă, acolo, în acel Birou Oval, trebuie să stea cu ajutorul dvs preşedintele PNL, Nicolae Ciucă”, a spus Rareş Bogdan, potrivit News.ro.

Economie 2024-05-08 14:45:29

Deputatul PSD Simona Maya Teodoroiu, fost judecător al Curţii Constituţionale, fost agent guvernamental al României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), a murit la vârsta de 55 de ani, au anunţat, marţi seară, colegii săi din PSD, potrivit News.ro.

Economie 2024-10-09 00:27:51

Acuzații de fraudă, violențe și abuzuri sexuale vizează unul dintre cele mai importante ONG-uri din Grecia, dedicat copiilor, potrivit AFP, citată de Agerpres. Trei anchete sunt în desfășurare după ce mai mulți tineri găzduiți de ONG-ul Kivotos tou Kosmou au făcut dezvăluiri șocante la adresa celor din conducerea organizației. De-a lungul anilor, ONG-ul Kivotos tou Kosmou a primit donații în sume importante și proprietăți. Autoritățile vorbesc despre un caz "complicat".

Economie 2022-11-27 15:43:09

Procurorii DIICOT au descoperit o cultură de canabis în zona rurală a judeţului Timiş, care se întindea pe o suprafaţă de 4.000 de metri pătraţi şi care era „camuflată” într-o zonă cu vegetaţie deasă. Cultura era supravegheată cu camere video și avea instalat un sistem de irigații care aducea apă de la un râu din apropiere. Opt persoane au fost reţinute în acest caz.

Economie 2023-10-06 09:25:30

Zelenski cere aliaților Ucrainei să facă „presiune” asupra Moscovei pentru a „pune capăt” războiului, la doar câteva ore distanță de cele mai noi atacuri rusești care au provocat cel puțin trei morți și zece răniți la Kiev. De partea cealaltă, Donald Trump susține că eforturile de a opri escaladarea războiului din Rusia și Ucraina sunt „parțial sub control”, potrivit News, care citează Reuters.

Economie 2025-03-23 13:16:35

Marea Britanie a transmis unui grup de experți ONU fotografii din satelit cu transporturile de marfă din Coreea de Nord către Rusia și cere o investigație cu privire la tranzacțiile cu arme care încalcă sancțiunile internaționale, scrie The Guardian.

Economie 2024-01-22 10:55:34