• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-08-03 20:25:23
  • Sursa:
Stoltenberg: Forta NATO din Kosovo este pregatita sa intervina daca este amenintata stabilitatea Imagine

Forţa NATO din Kosovo (KFOR) este „pregătită să intervină dacă stabilitatea este ameninţată” de tulburările de la frontiera cu Serbia, a avertizat miercuri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, după o discuţie cu preşedintele sârb Aleksandar Vucic.

„Am discutat cu preşedintele Serbiei pe tema tensiunilor din nordul Kosovo”, a anunţat Stoltenberg într-un mesaj pe contul său Twitter.

„Toate părţile trebuie să se angajeze într-un mod constructiv în dialogul condus de UE şi să-şi soluţioneze diferendele prin diplomaţie. @NATO-KFOR este gata să intervină dacă stabilitatea este ameninţată, în conformitate cu mandatul său din partea ONU”, a afirmat el, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Forţa NATO în Kosovo numără un efectiv de 3.775 de militari din 28 de ţări, precizează Alianţa, potrivit căreia, mandatul acesteia este de a oferi un mediu sigur şi de a garanta libertatea de circulaţie 'în avantajul tuturor comunităţilor din Kosovo'.

Jens Stoltenberg a discutat marţi cu premierul kosovar Albin Kurti pentru a insista asupra necesităţii de a evita acţiunile unilaterale.

Decizia Pristinei de a impune permise de şedere temporare persoanelor care intră în Kosovo cu o carte de identitate sârbă şi de a-i obliga pe sârbii kosovari să-şi înlocuiască plăcuţele de înmatriculare cu unele emise de Republica Kosovo a provocat o escaladare a tensiunilor.

Belgradul nu a recunoscut niciodată autoproclamata independenţă a Kosovo în 2008, la un deceniu după un război sângeros soldat cu circa 13.000 de morţi, majoritatea albanezi kosovari. De atunci, regiunea a fost scena unor fricţiuni regulate.

Sub presiunea puterilor occidentale şi în special a SUA, marele aliat al Kosovo, administraţia de la Pristina a decis să amâne cu o lună, până la 1 septembrie, intrarea în vigoare a noilor reguli la graniţa cu Serbia.

Israelul a decis duminică să-şi dubleze populaţia pe Înălţimile Golan ocupate, afirmând în acelaşi timp că ameninţările din partea Siriei au rămas, în ciuda tonului moderat al liderilor rebeli care l-au înlăturat pe preşedintele Bashar al-Assad de la putere în urmă cu o săptămână, relatează Reuters.

Economie 2024-12-15 20:16:09

După ce Moldova şi Ţara Românească au devenit o singură ţară, sentimentul unităţii a crescut şi toate teritoriile locuite de români au început să vibreze, întrezărind posibilitatea realizării întregului vis, a afirmat secretarului general adjunct al NATO, Mircea Geoană, care subliniază că toţi aparţinem unei singure naţiuni, faţă de care avem obligaţia să ne strângem rândurile şi să-i dăm şansa unui nou început, transmite Agerpres.

Economie 2023-12-01 12:50:48

Uniunea Europeană (UE) vrea să acorde Ucrainei un împrumut în valoare de 35 de miliarde de euro, finanţat din profituri excepţionale generate de active ruseşti blocate în Europa, anunţă vineri la Kiev preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen, relatează AFP, preluată de news.ro.

Economie 2024-09-20 18:53:27

Poliția oferă o recompensă de 1 milion de dolari pentru informații despre o crimă care a rămas nerezolvată timp de aproape 20 de ani.

Economie 2023-05-17 14:33:47

Compania SpaceX este acuzată de concedierea ilegală a opt angajați care l-au criticat pe Elon Musk, transmite BBC. Potrivit unei plângeri formulate de o agenție americană de ocupare a forței de muncă, angajații au transmis o scrisoare deschisă către conducerea companiei în 2022, în care prezentau în detaliu îngrijorările legate de locul de muncă. Printre acestea, ei au spus despre Musk că o persoană care "distrage atenția" și "o rușine" pentru companie. Ulterior, angajații au fost supuși unui interogatoriu, după care au fost concediați.

Economie 2024-01-04 15:51:57

Proiectele de investiţii din fonduri europene reprezintă deja principalul motor al economiei noastre, iar creşterea de 2% a României de anul trecut este una superioară mediei europene, a declarat, joi, Cosmin Marinescu, consilier prezidenţial, în cadrul BVB Awards, eveniment anual ce recompensează excelenţa pe piaţa de capital.

Economie 2024-02-29 17:15:37

Nu, Elon Musk nu a fost în România. Preț de câteva zile, ținuturile Valahiei, Moldovei și Transilvaniei au fost zguduite de vești, venite de departe, conform cărora Elon Musk, însoțit de o ceată de miliardari influenți ai lumii, ar fi pogorât pe meleagurile Brașovului, pentru a participa la o misterioasă petrecere organizată la castelul Bran. Evenimentul a fost, de la început, învăluit într-o complicată mașinărie de PR și fum, cu martori anonimi care spun că l-au văzut pe Musk și participanți reali la petrecere care au evitat să dea un răspuns concret în această privință. Surse oficiale au precizat, pentru digi24.ro, că Elon Musk nu s-a aflat pe teritoriul României în această perioadă.

Economie 2022-10-31 16:13:41

Au fost din nou explozii, vineri seară, în Peninsula Crimeea. Apărarea antiaeriană din Sevastopol și Kerci s-a activat. Rușii au tras într-un aparat care zbura la mare altitudine peste peninsula ocupată. Analiștii cred că, cel mai probabil, a fost vorba de drone ucrainene. Însă acestea nu ar fi atacuri, ci doar zboruri de explorare. Armata Kievului ar testa cât de pregătiți sunt rușii. În același timp, este și o parte a războiului psihologic pe care îl duc cele două tabere.

Economie 2022-08-20 07:26:07