• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-11-09 20:34:29
  • Sursa:
Stoltenberg: Exista un sprijin ferm al SUA fata de Ucraina, indiferent cine va castiga alegerile intermediare Imagine

Ucraina beneficiază de „sprijinul ferm” al Statelor Unite indiferent ce partid va câştiga alegerile intermediare din această ţară, în condițiile în care este posibilă o victorie la limită a republicanilor și la Camera Reprezentanților și la Senat, în ciuda faptului că partidul nu a obținut în niciun caz victoria uriașă la care se aștepta.

„Este absolut clar că există un sprijin bipartizan puternic în SUA pentru a continua ajutorul pentru Ucraina, iar asta nu s-a schimbat”, a declarat Stoltenberg presei la finalul unei întrevederi cu premierul britanic, Rishi Sunak, la Londra.

Şeful republicanilor din Camera Reprezentanţilor, Kevin McCarthy, a stârnit îngrijorări printre aliaţii SUA atunci când a atras atenţia că partidul său nu va semna un „cec în alb” pentru Ucraina dacă va câştiga alegerile.

Deşi baza aleşilor republicani sprijină Ucraina după invazia rusească declanşată în februarie, unii republicani trumpiști au criticat asistenţa militară americană pentru Ucraina.

Aceasta cuprinde o primă sumă de 40 de miliarde de dolari aprobată în mai cu o largă majoritate de cele două partide, precum şi 11,2 miliarde de dolari suplimentare ce rămân a fi aprobate.

În timpul vizitei sale în Marea Britanie, prima a unei personalităţi străine după instalarea lui Rishi Sunak la Downing Street, şeful NATO a vizitat un centru de antrenament în sudul Angliei, unde ofiţeri britanici şi canadieni oferă instruire unor soldaţi ucraineni.

„Într-o lume periculoasă, este cu atât mai important ca America de Nord şi Europa să facă front comun în cadrul NATO”, a declarat el, mulţumind Regatului Unit pentru rolul său în Alianţă în favoarea Ucrainei, în contextul în care, în timpul mandatului său la Casa Albă, Donald Trump s-a apropiat de Vladimir Putin.

La începutul întrevederii lor, Rishi Sunak a spus că NATO este „pilonul securităţii Regatului Unit”.

De asemenea, Jens Stoltenberg a mai declarat că este „încurajator” să vadă că forţele ucrainene reuşesc să elibereze tot mai mult teritoriu, după ce ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a ordonat ca trupele sale să se retragă de pe malul de vest al fluviului Nipru, din partea de nord a provinciei Herson.

„Victoriile şi reuşitele forţelor armate ucrainene aparţin soldaţilor ucraineni curajoşi, dar bineînţeles că şi sprijinul pe care ei îl primesc de la Regatul Unit şi de la aliaţii şi partenerii NATO este esenţial”, a spus el.

Fostul lider PNL Crin Antonescu a declarat, vineri, la Digi24, după decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale, că este „întru totul corect ca lucrurile să se reia de la zero pentru a avea un proces corect sau despre care cei mai mulți dintre români să fie convinși că este corect”. Antonescu susține că nu înțelege reacția Elenei Lasconi la nivel politic și că este o șansă pentru PNL și PSD și eventual alte partide să-și regândească strategia și să-și desemneze cei mai buni candidați. El de asemenea nu vede o „mare problemă” ca Klaus Iohannis „să mai stea 3 luni” în funcție sau ca noul șef al Senatului să preia interimar atribuțiile sale.

Economie 2024-12-06 18:27:14

Guvernul danez a propus achiziţia a două noi nave de inspecţie în zona arctică şi creşterea numărului de patrule cu sănii trase de câini pentru a-şi spori prezenţa militară în Groenlanda, insula pe care preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a pus ochii, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Economie 2025-01-10 20:12:20

Primarul municipiului Bacău, Lucian Viziteu, care a câştigat la alegerile de duminică un nou mandat, a declarat miercuri că este în discuţii cu colegii din partid şi nu exclude să îşi asume şi o candidatură la şefia USR.

Economie 2024-06-12 19:11:57

ANM a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, în perioada 11 - 25 decembrie. Meteorologii anunță că, la începutul intervalului, vremea se încălzește ușor, după care temperaturile vor scădea în apropierea Crăciunului.

Economie 2023-12-11 14:04:52

Mobilizarea parțială anunțată de dictatorul de la Moscova pentru a avea mai mulți militari aruncați în războiul din Ucraina va escalada conflictul, iar amenințarea sa nouă cu folosirea armelor nucleare este „o retorică periculoasă și nesăbuită”, a declarat, miercuri, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, conform Reuters.

Economie 2022-09-21 17:24:06

Ministerul Justiţiei a catalogat drept „false” informaţiile potrivit cărora se pregătește o creştere a vârstei de pensionare a magistraţilor, care va fi prevăzută în noile legi ale Justiţiei. Termenul asumat de România pentru intrarea în vigoare a modificărilor la Codurile penale este 31 decembrie 2022, iar pentru legile Justiţiei - 30 iunie 2023.

Economie 2022-05-31 21:34:16

Canicula afectează proprietățile medicamentelor, avertizează Agenţia Naţională de Sănătate şi a Medicamentului din Franţa. Specialiștii spun că, pe fondul temperaturilor ridicate, riscăm să luăm pastile care ne fac mai mult rău decât bine. Mulți dintre români nu știu exact cum trebuie păstrate și nici când expiră.

Economie 2023-07-22 23:07:07

Bicicliştii reprezintă una dintre cele mai vulnerabile categorii de participanţi la trafic din România, declară Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR), ale cărei cifre arată că, anul trecut, un biciclist şi-a pierdut viaţa la aproape fiecare două zile într-un accident rutier. Numărul bicicliștilor răniți grav în accidente este mult mai mare.

Economie 2023-11-09 12:35:58