• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-04-04 12:03:40
  • Sursa:
Stenograme din dosarul Otopeni. Nume grele, printre care Ciolacu, Grindeanu, Tudose sau Rares Bogdan, mentionate de inculpati Imagine

În stenogramele din dosarul spațiilor comerciale din Aeroportul Otopeni, în care un fost director și trei oameni de afaceri sunt în arest la domiciliu, apar nume grele din politică - liderul PSD Marcel Ciolacu, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu, europarlamentarii Mihai Tudose și Rareș Bogdan și potențiali viitori miniștri ai transporturilor. Toți sunt pomeniți ori vehiculați de cei implicați drept decidenții care ar putea ajuta la prelungirea unor înțelegeri comerciale cu miză de zeci de milioane de euro, care le-ar fi deschis celor implicați calea pentru prelungirea, cu până la 10 ani, a unor contracte comerciale cu aeroportul de stat. Numai că DNA a intrat pe fir, pentru că înțelegerea trebuia parafată după o licitație publică care ar fi fost fraudată. De menționat este că niciunul dintre politicienii ale căror nume apar în stenograme nu e interceptat, cel puțin nu conform documentelor de punere sub acuzare, obținute în exclusivitate de Digi24.

Andreea Georgescu, jurnalist Digi24: Stenogramele în care sunt menționați lideri politici din coaliția de guvernare apar în dosarul în care un fost director al Aeroportului Otopeni și 3 oameni de afaceri, dintre care doi dețin una dintre firmele care operează spațiile comerciale din aeroportul aflat în nordul Capitalei. 

Stenogramele surprind discuții pe care cei cercetați penal în acest dosar în arest la domiciliu le-au avut în mare parte pe parcursul anului trecut în ordinea în care ele sunt menționate în actele de punere sub acuzare, aproape 400 de pagini.

Primul care este menționat este ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Fostul director al Aeroportului și unul dintre oamenii de afaceri interesați să obțină o prelungire a unui contract care îi aduce afaceri de zeci de milioane de euro, conform actelor din dosar, încearcă să găsească o soluție pentru a-l convinge pe ministrul Transporturilor să propună în Consiliul de Administrație al Aeroportului Otopeni prelungirea înțelegerii care urma să expire în cursul acestui an. 

De asemenea, discută cei implicați în acest dosar și despre varianta care le-ar fi schimbat afacerile în cazul în care la rotativa guvernamentală, care este programată anul acesta, Ministerul Transporturilor ar fi trecut de la PSD la PNL. Sunt vehiculate mai multe nume de politicieni care ar putea prelua conducerea Ministerului Transporturilor. Un exemplu este cel al europarlamentarului Rareș Bogdan. De asemenea, cei implicați în acest dosar susțin că ar putea ajunge la acesta. 

O altă discuție interesantă dintre conversațiile celor cercetați ori dintre cei cercetați și colaboratori ai DNA chiar și pe Marcel Ciolacu, președintele PSD. 

Spun cei de la DNA că una dintre firmele care operează aceste spații comerciale a reușit în 2019 să aibă o cifră de afaceri de aproximativ 90 de milioane de euro, de acolo și sumele uriașe vehiculate drept mită de cel care pretindea că poate interveni sau că poate găsi soluții să intervină la toți acești politicieni până la 20 de milioane de euro. 

Este o anchetă în desfășurare. De menționat este că în documentele consultate de noi - actele de punere sub acuzare, aproape 400 de pagini - nu apar stenograme în care vreunul dintre acești politicieni să fi fost interceptat, nu apar și alte date care să arate că s-a ajuns efectiv la ei sau că a existat vreo intervenție, însă cu siguranță toate aceste discuții sunt avute în vedere de cei de la DNA, cu siguranță anchetatorii verifică dacă toate aceste discuții au rămas la nivel de discuții sau, din contră, s-a mers mai departe. 

În acest dosar sunt cercetați un fost director al Aeroportului Otopeni, doi oameni de afaceri și un al treilea personaj care pretindea că poate face legătura între afaceriști pe de o parte și politicieni, de cealaltă parte.

DNA a reținut săptămâna trecută patru persoane, printre care și George-Alexandru Ivan, fostul director general și director comercial al Companiei Naționale Aeroporturi București, în dosarul spațiilor comerciale din Aeroportul Otopeni. Fostul șef al companiei este acuzat de trafic de influență și că ar fi oferit acces unui om de afaceri la caietul de sarcini înaintea unei licitații. Procurorii susțin în cadrul dosarului că s-ar fi cerut peste 20 de milioane de euro mită, inclusiv prin intermediul lui George-Alexandru Ivan, pentru închirierea spațiilor comerciale din aeroport.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a reacționat, marți la Parlament, la aceste informații și la faptul că este menționat în interceptările din dosar: ”Nu cunosc și nu a avut nimeni o astfel de discuție cu mine. Nu cunosc aceste personaje și mă bucur că se face ordine”.

Extrase din interceptări

„Cătălin Lăscuț: Da' el fiind din grupare cu Dîncu, cu Grindeanu, cu Codruța...cu aia...gruparea veche...na... a ascultat dă el... pân` la urmă Grindeanu a încercat să o rezolve ș-așa, ș-așa, nici să nu se supere pă noi... 

Tănăsescu Radu-Laurențiu: A dat-o p-aia pe mijloc... 

Cătălin Lăscuț: Dacă vine Tudose premier... 

Hardan Saadeh: Tudose? 

Cătălin Lăscuț: Ee...Super ok... 

Hardan Saadeh: Da` vine Tudose? 

Cătălin Lăscuț: Păi da... că Marcel i-e frică să plece de la Cameră...Marcel i-e frică să plece de la Cameră că vrea să-i ia Grindeanu locul și el se bagă-n față ca premier și nu știe la anul ce probleme sunt...poa` să fie... 

  

Ivan George Alexandru: Am mai vorbit cu Rareș. 

Hardan Saadeh: Rareș Bogdan? 

Ivan George Alexandru: Da „Stai liniștit! Garantat săptămâna viitoare!” 

  

Hardan Saadeh: Dacă Cristi e atât de apropiat și e atâta de prieten și face orice chestie pentru el și roagă pentru tine, mi se pare...să nu îl servească pe Cristi... Corect sau nu? 

Ivan George Alexandru: E! 

Hardan Saadeh: Măi! 

Ivan George Alexandru: Altfel discută...au fost discuții între ei foarte aprinse pe tema mea! 

  

Ivan George Alexandru: Frate...părerea mea e că....l-au luat de măscărici pe Rareș. 

Hardan Saadeh: Ce înseamnă? 

Ivan George Alexandru: De măscărici, de fraier. Dar acum e echipa câștigătoare din nou. A doua echipă câștigătoare. 

 

Ivan George Alexandru: Adică, dacă nu se-ntâmplă ce se discută, dacă el ăși face treaba... 

Hardan Saadeh: Cristi? 

Ivan George Alexandru: Da 

Hardan Saadeh: Normal! 

Ivan George Alexandru: Așa! Așa! Iese adică cu... 

Hardan Saadeh: Scandal, normal! Nu poți să joci la nivelu` ăla... 

Ivan George Alexandru: ...E mult mai sus decât îți poți tu imagina! Și știi ce pot io și știi unde... 

Hardan Saadeh: Mă, nivel normal... 

Ivan George Alexandru: Io dacă mă duc și discut acolo...numai că...m-am apucat iară să iau totu`, să citesc, să fac, să dreg, ca să găsesc soluția. Că soluția io trebuie s-o dau! Altfel... 

Hardan Saadeh: Normal că tu trebuie să dai lu` Cristi! Da! Nu! Cristi trebuie să dea la....Grindeanu, nu? 

Ivan George Alexandru: Exact! El nu se duce, vorbește și spune: „Bă trebuie făcut așa, așa, așa, așa...” 

Hardan Saadeh: Da` lu` Grindeanu sau lu` Mihalache ai zis că poate cine? 

Ivan George Alexandru: El mi-a zis „Bă, io pot s-o rezolv sută la sută!” 

 

Cătălin Lăscuț:  Păi nu e, mie mi-a zis și cine... 

Hardan Saadeh: Cine? Da` trebuie să spună cine, altfel nu pot să iau de sus... 

Cătălin Lăscuț:  Mi-a zis... 

Hardan Saadeh: Cine? 

(...) 

Cătălin Lăscuț:  Mă rog, el mi-a zis...lasă că-ți zice el...”

 

Comisarul european pentru Economie şi Productivitate, letonul Valdis Dombrovskis, a declarat luni, într-un interviu pentru televiziunea publică din Letonia, că taxele impuse de preşedintele american, Donald Trump, vor avea un impact negativ ceva mai mare în Statele Unite decât în Uniunea Europeană.

Economie 2025-04-07 14:00:45

Situația rămâne disperată în Turcia și Siria, în urma seismelor de la începutul lunii. În provincia Hatay, aproape 85% dintre locuitori au fost răniți sau uciși și aproape că nu au mai rămas clădiri în care oamenii să poată sta. La două săptămâni după seismele care au fost urmate de peste 6.000 de replici, un nou bilanț anunță 47.000 de morți în cele două țări. 

Economie 2023-02-20 07:55:57

Crin Antonescu a declarat, marți, referitor la hotărârea SUA privind programul Visa Waiver, că autorităţile române nu au greşit cu nimic şi că tot ce poate face țara noastră este să aștepte ca admnistraţia Trump să-şi stabilească clar coordonatele în ceea ce priveşte migraţia. Candidatul coaliției la alegeri a spus și cum ar gestiona relația cu Statele Unite, în postura de președinte.

Economie 2025-03-25 21:30:24

Un bărbat din localitatea Sintești din Ilfov a agățat o grenadă de un gard, pe strada principală a satului. Au fost chemați polițiștii specializați în explozivi și mascații pentru a izola zona și a dezamorsa grenada.

Economie 2023-01-06 13:30:37

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, care se pregăteşte să candideze pentru încă un mandat la alegerile din martie, a declarat că se consideră în formă pentru a-şi asuma în continuare frâiele ţării, în ciuda vârstei înaintate, relatează miercuri dpa, citată de Agerpres.

Economie 2024-01-10 19:50:10

Julian Assange este liber şi a părăsit luni Marea Britanie şi închisoarea de înaltă securitate de lângă Londra unde a fost încarcerat timp de cinci ani, a dezvăluit WikiLeaks după anunţarea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei cu justiţia americană.

Economie 2024-06-25 07:23:09

Lipsa de aer sau greutatea în respirație, adică dispneea, este o senzaţie extrem de neplăcută şi incomodă. Care sunt cauzele şi când ar trebui să ne îngrijorăm, ne spune dr. Ioana Zamfirescu, medic specialist Medicină de urgență.

Economie 2022-11-03 11:25:32

Franța devine prima țară din Europa care interzice reclamele la combustibili fosili, după adoptarea unei noi legi climatice, relatează Euronews. Anunțată din 22 august, legislația interzice reclamele pentru toate produsele pe bază de combustibili fosili – petrol sau energie produsă din arderea de cărbune.

Economie 2022-08-24 17:59:06