• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-04-27 07:00:21
  • Sursa:
Statul vinde masini de lux in valoare totala de peste 800.000 de euro, confiscate de la o grupare infractionala Imagine

Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate urmează să scoată la licitaţie maşini în valoare de peste 800.000 de euro, confiscate de la grupare infracţională specializată în clonare de carduri în Statele Unite ale Americii, şi care se aflau în custodia Agenţiei încă din anul 2021.

Potrivit unui comunicat al ANABI, transmis vineri Agerpres, Curtea de Apel Bucureşti a respins contestaţia împotriva dispoziţiei de valorificare anticipată emisă de Tribunalul Bucureşti privind bunuri mobile sechestrate în valoare totală de 805.198 de euro.

„Tribunalul Bucureşti - Secţia Penală a admis, în octombrie 2023, solicitarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală privind valorificarea anticipată a patru autovehicule aflate în administrarea Agenţiei. În această speţă, având ca obiect cercetarea infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat, falsificare de titluri de credit sau instrumente de plată, operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, Agenţia a fost desemnată, încă din anul 2021, custode al autoturismelor de către DIICOT - Structura Centrală”, se precizează în comunicat.

Conform sursei citate, Agenţia va proceda la valorificarea, de îndată, a mai multor bunuri, respectiv:

- un autoturism marca Lamborghini Urus, valoare estimată - 280.343 euro,

- un autoturism marca Lamborghini Huracan, valoare estimată - 247.028 euro,

- un autoturism marca Mercedes Benz AMG G 63, valoare estimată - 179.761 euro

- un autoturism marca BMW 850I XDrive, valoare estimată - 98.066 de euro.

Astfel, în următoarea perioadă, Agenţia va iniţia procedura de evaluare a bunurilor prin intermediul experţilor independenţi - autorizaţi ANEVAR - şi va organiza licitaţiile publice prin mijloace electronice, informează sursa citată.

Pe 6 mai 2021, procurori DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară au efectuat opt percheziţii la locuinţele unor persoane suspectate de săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, aceştia având legătură cu un caz anchetat în SUA cu privire la clonarea de carduri bancare, în gruparea investigată de autorităţile americane fiind implicat şi un român.

„În luna octombrie 2020, autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii au trimis în judecată membrii unei grupări infracţionale organizate, din care făcea parte şi un cetăţean român, grupare specializată în săvârşirea de infracţiuni informatice, respectiv operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, falsificare de titluri de credit sau instrumente de plată şi efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos”, se preciza într-un comunicat al DIICOT, transmis Agerpres.

Din cercetările efectuate de către autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii a rezultat faptul că, în perioada martie 2019 - iunie 2020, cetăţeanul român împreună cu ceilalţi membri ai grupării au desfăşurat activităţi de montare de dispozitive de skimming la ATM-uri de pe raza oraşului Miami Beach, extragerea datelor aferente cardurilor bancare, falsificarea instrumentelor de plată şi retragerea frauduloasă a sumelor de bani din conturile persoanelor vătămate.

O parte din sumele de bani astfel obţinute au fost transferate de către suspect pe teritoriul României, în scopul ascunderii originii ilicite a acestora.

În urma cercetărilor, a rezultat faptul că suspectul a ascuns provenienţa acestor sume de bani, prin încredinţarea lor către diferite persoane, în scopul utilizării ulterioare pentru satisfacerea unor nevoi personale şi prin achiziţionarea, prin interpuşi, a mai multor autoturisme de lux.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate autoturisme, cu o valoare la acea dată de aproximativ 840.000 de euro, ce au fost predate Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, precum şi 15 telefoane mobile, trei laptop-uri, o tabletă, trei carduri bancare etc.

E aglomerație în Capitală după ce o mașină în care se aflau șapte femei s-a răsturnat pe Podul Basarab, cel mai aglomerat din București. Asta, deși polițiștii sunt la fața locului și dirijează traficul.

Economie 2024-05-13 10:15:48

Crin Antonescu a catalogat ca o „trădare meschină” retragerea sprijinului pentru candidatura Elenei Lasconi și susținerea lui Nicușor Dan a unor lideri din USR. „Ce a pățit azi doamna Lasconi e una dintre cele mai negre pagini din istoria politicii”, a mai spus candidatul coaliției la alegeri.

Economie 2025-04-09 20:17:06

Tragedia din secția de terapie intensivă Covid a spitalului Județean din Piatra Neamț ar fi fost provocată de o candelă. Aceasta a fost pusă de o asistentă la căpătâiul unui bolnav în stare foarte gravă. Zece pacienți au murit atunci.

Economie 2023-06-20 08:43:35

Selecţionata Argentinei s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, după ce a învins echipa Australiei cu scorul de 2-1 (1-0), sâmbătă seara, pe Ahmad Bin Ali Stadium din Ar-Rayyan.

Economie 2022-12-03 23:18:40

Mark Zuckerberg, fondatorul și CEO-ul Facebook a anunțat că rețeaua socială urmează să implementeze un sistem de verificare similar cu cel impus de Elon Musk pe Twitter, prin care utilizatorii cu bifă albastră de cont verificat vor trebui să plătească un abonament lunar.

Economie 2023-02-19 20:18:49

Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi, după întâlnirea cu ministrul Educaţiei, Ligia Deca, că angajamentul faţă de cadrele didactice va fi respectat.

Economie 2023-06-27 11:09:44

Confiscă fierul, dacă poți! Nu e un joc de strategie, cum ați putea crede, ci o încercare la care au fost supuși comisarii Gărzii de Mediu în județul Călărași.

Economie 2022-09-23 08:00:54

Armata israeliană a transmis că încercările de a doborî un proiectil lansat din Yemen nu au avut succes și a aterizat într-un parc public sâmbătă dimineața. Treizeci de persoane au fost rănite ușor, scrie BBC.

Economie 2024-12-21 17:47:49