Credeam, în ultimii ani, că marile mafii politice vor fi, treptat, înfundate. Evenimentele recente m-au contrazis puternic.
Am intrat în politică pentru că am realizat, din proprie experiență, că, realmente, corupția ucide. Dincolo de lozincile electorale și mesajele politicianiste, corupția, prin diferitele sale manifestări, mi-a provocat un gol imens în suflet. Nimic nu va putea acoperi acest gol, vreodată, însă miile de cetățeni care au experimentat trăiri similare cunosc dorința arzătoare de a nu permite ca aceste mii să devină milioane.
De aceea am făcut acest pas. Mai precis, din cauza Hexi Pharma. Așa cum spuneam, de curând, într-o declarație politică, clanurile mafiote care au capturat sectorul de sănătate au extras seva, până la ultima picătură, din copacul sistemului sanitar, și au lăsat doar scoarța. O scoarță dură, tăioasă, care adăpostește germeni de infecție ce ucid vieți nevinovate.
Să vezi că vinovații ajung să scape cu basmaua curată în astfel de cazuri, iar victimele acestor mâini criminale devin, simultan, victime ale unui sistem de justiție ce achită astfel de fapte, te determină să cedezi. Seara ce a ocazionat anunțul acestei vești m-a imobilizat, de-a dreptul, pentru câteva minute. Dacă nu îmi reveneam, însă, pe traiectoria luptei pentru dreptate, cei afectați deveneau victime pentru a treia oară. Victime ale neputinței.
De parcă nu era destul, aflăm, pe urmă, că Oprea a fost, la rândul său, achitat. Desigur, era de așteptat, doar România își respectă ultra-decorații generali și marile figuri academice de subsol. Era o pierdere pentru societate să își continue talentele după gratii… Gânditor, om politic, academician, profesor, formator de generații, militar, acest exponent al Renașterii securismului a fost, iată, elogiat în instanță pentru opera vieții sale. E clar, totuși, că așa trebuia să fie. Doar, după o viață de contribuție la conservarea unui astfel de sistem, e evident că și acesta te va răsplăti la rândul său.
În același spirit, întoarcerea la epoca Dragnea pare să devină din ce în ce mai evidentă pe măsură ce monstruoasa coaliție își desfășoară activitatea. Memoria zilei de 10 august a rămas, pentru PNL, pare-se, o simplă lozincă politică. Bode și Ciucă, tastele copy și paste ale Guvernului, au preluat întocmai proiectul Dragnea-Carmen Dan pentru a limita dreptul la protest. Pe bune, măcar să fi schimbat și voi un pic forma... Fondul același rămâne. Ce-i curios e că, totuși, Dragnea se ostenea să-și pună țara la picioare. Ăștia nici măcar nu se ostenesc. Nici credite nu-i dau omului pentru munca lui. Oricum, nici nu e cazul. Orice om conștient înțelege că asta fac oamenii care ne conduc în prezent.
S-a șters cazierul. Nicio problemă, degeaba ștergi cu radiera, urmele de creion rămân. În Parlament, credeți-mă, sistemul are grijă să te încuie la sertar. Așa au făcut cu o bună parte a proiectelor mele, așa vor face în continuare cât timp le mai dăm mandate. Sertarul, însă, se umple odată și-odată. Biroul ăla al lor, moștenit de pe vremea lui Ceașcă, cedează de la atâta presiune. Atunci vor ieși la iveală toate nebuloasele unei tranziții neîmplinite, iar, din acel punct, vom putea și noi să vorbim despre vindecare. Despre dreptate.
Pentru că justiția înseamnă, desigur, pedepse pentru cei vinovați, dar înseamnă și restaurarea unei societăți care merită asta. E sursa mea de încredere, deși pagubele sunt profunde. Pentru că nu, nu ne-am născut să fim victime. Nici nu îi putem lăsa să ne țină dosarele la sertar până la Sfântu'-așteaptă.