• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-10-13 08:00:19
  • Sursa:
Statul la stat. Pe Pasajul Basarab au inceput sa creasca rosiile Imagine

Pasajul Basarab a ajuns un focar de infecție și un pericol pentru șoferi și pietoni. O recunosc chiar documentele oficiale ale primăriei. Multe dintre componente sunt ruginite și într-o stare avansată de degradare. De 11 ani Primăria Generală este incapabilă să recepționeze construcția. Ori fără recepție nu se pot face lucrări de reparații și întreținere. Este practic pasajul nimănui, o rușine pentru o capitală europeană. În timp ce primarii dau vina unii pe alții, departamentele din primărie se luptă între ele să scape de responsabilitatea administrării pasajului. Urmăriți un nou episod al campaniei Statul la stat.

Pasajul Basarab, intersecția cu bulevardul Calea Griviței. De la intrare te izbește un puternic miros de urină. Tramvaiul nu mai circulă demult pe aici. Oamenii folosesc locul insalubru doar pentru a traversa de pe un trotuar pe altul. Înconjurată de mizerie o doamnă încercă să lustruiască balustrada din sticlă a scării rulante.

-Acum la ce mai este folosit, mai traversează oamenii dintr-o parte în alta?-Da, traversează și pe noi ne înjură.-Pe dumneavoastră?-Pe noi, zic: domnule, nu avem noi nicio vină, suntem și noi ca și dumneavoastră, nu avem noi nicio vină, mergeți la ei la birou și luați-i de gât.

Întreg pasajul pare abandonat. A fost dat în folosință în 2011 și de atunci nu s-a făcut nicio lucrare de mentenanță și întreținere. Rugina a năpădit toată construcția. Cel mai afectat este gardul de protecție. Panourile electrice sunt distruse, iar burlanele de evacuare a apei pluviale au dispărut. În plină zi, rugina este luminată de câteva leduri colorate. Un neon s-a desprins și riscă să cadă în capul pietonilor sau pe vreo mașină.

Toma Petcu, reporter Digi24: S-au desprins cu totul, una e jos, una a sprijinit-o cineva aici, ia uite, ușor, ușor încep să se desprindă toate. Avem și un vrej de roșie, probabil în vreo săptămînă două se va și coace și va fi numai bună de mâncat. Asta-i roșia de Basarab, așa o să o numim, roșia de Basarab, Pasajul Basarab.

Radu Ionuț Răcănel este profesor universitar la Facultate de Căi Ferate, Drumuri și Poduri. L-am rugată să vizităm împreună pasajul pentru a vedea totul și prin ochii specialistului.

Radu Ionuț Răcănel, profesor universitar Facultatea de Căi Ferate, Drumuri și Poduri: Materialele astea îmbătrânesc și oțelul și betonul, pe lângă faptul că există acțiunea factorilor climatici, e un fenomen natural. Asta nu este în regulă, acesta este un parapet de siguranță, rolul este să protejeze structura efectiv și pietonii, dar în cazul ăsta structura sau elementele structurale de impactul cu vehiculele. Există riscul ca apa să stea și, cum vă spuneam, să se infiltreze, pentru că evident, în timp apa își face loc și să afecteze chiar componentele metalice ale structurii.-Uitați, acum văd că la o hobană acolo în centru deja începe să se corodeze.- Da, este coroziune la teacă. Aceea este un fel de trompetă la zona de prindere, de protecție. Ea este o teacă propriu-zis, cablul din interior probabil că nu are, nu este afectat încă să spunem, dar trebuie curățată și revopsită, în mod normal nu ar trebui să arate așa. Lucrările acestea de mentenență sunt simple, deci dacă le faci periodic nu ai nicio problemă pe toată durata de viață a structurii, ăsta și rolul lor, să nu ajungi în situația în care degradările devin ireversibile.

De peste un deceniu Primăria Generală pare incapabilă să facă recepția finală a lucrărilor. Este și motivul pentru care pasajul nu a fost niciodată reparat. Fără recepție, legea nu permite niciun fel de investiție sau lucrări de întreținere.

Toma Petcu, reporter Digi24: Oare o știi cineva de la primărie de treaba asta? Oare o mai fi trecut cineva vreodată pe aici în ultimii ani să vadă ce se întâmplă aici?

La primărie se știe dar de 11 ani lucrurile bat pasul pe loc. Raportului comisiei de recepție datat martie 2019 arată clar că șefii din primăria generală și primarii care s-au succedat în funcție cunosc această situație și riscurie pe care le implică deteriorarea pasajului. În document este scris negru pe alb că unele deficiențe reprezintă un risc pentru viața oamenilor. De exemplu, se arată în raport, ”... betonul dintre plăci - crăpat, prezintă pericol de a cădea pe linia tramvaiului sau pietonii aflați în stație...” sau ”...În zona ...... panouri electrice deteriorate, reprezentând un real pericol de accidente...”.

Dan Milea, consilier local CGMB: Cred că primarul general al trebui să se implice și să impună, să își asume cineva recepția acestui pod pentru că altfel cred că ar trebui fi închis. Deci de 11 ani pe acest pod se circulă în fiecare zi, sunt zeci de mii de mașini care circulă... și practic el nu este luat în grijă de nimeni.

De ce nu s-a făcut recepția vreme de mai bine de un deceniu? Am încercat să află punctul de vedere al fiecărui primar care s-a perindat prin funcție. Sorin Oprescu este condamnat la 10 ani și opt luni de închisoare pentru corupție și a fugit în Grecia. Gabriela Firea dă vina pe constructor.

Gabriela Firea: ”(...) La indicațiile specialiștilor, a fost întocmită o expertiză care a stabilit lucrările care ar trebui realizate pentru a se putea realiza recepția finală. Constructorul a realizat o parte dintre cerințe, însă, nu a dus până la capăt solicitările Primăriei Capitalei, așa că membrii comisiei de recepție au refuzat să semneze documentul. În momentul predării mandatului de primar general, situația era spre rezolvare la Direcția Juridică a Primăriei (...)”

Au trecut de atunci aproximativ doi ani, iar rezolvarea este departe. Actualul primar dă vina pe fostul edil și vrea să facă și el o expertiză care va costa 300 de mii de lei.

-De ce nu ați făcut această recepție până acum, sunteți la jumătatea mandatului?Nicușor Dan, primarul general al Capitalei: Sunt foarte multe lucruri de făcut, ne-am concentrat mai întâi pe echilibrarea financiară, inclusiv pe închiderea firmelor care făceau ca primăria să cheltuiască mai mult decât aveau venituri.

Haosul din jurul Pasajului Basarab este mult mai mare decât pare la prima vedere. Două entități din cadrul Primăriei Generale, Administrația Străzilor și Direcția Investiții se ceartă prin intermediul scrisorilor oficiale și își pasează de la una la alta construcția.

În octombrie 2021, ASB scria Direcției Investiții.

ASB către Direcția Investiții: ”Pasajul Basarab reprezintă investiția dumneavoastră, investiție nerecepționată la terminarea lucrărilor nici până la această dată... Această construcție nu poate fi predată către instituția noastră, decât după recepția finală... Drept urmare, vă solicităm încă o dată, să vă asumați răspunderea pentru această lucrare ce reprezintă investiția dvs. nefinalizată.”

În noiembrie 2021 Direcția investiții îi întorce ASB-ului amabilitățile.

Direcția Investiții către ASB: ”... HCGMB nr. 139/30.06.2015 precizează clar că acest pasaj trece în administrae la Administrația Străzilor pentru lucrări de întreținere ... Considerăm că manifestați o totală lipsă de responsabilitate..., refuzând continu încadrarea în prevederile acestei hotărâri, cu drept de lege locală, și în fapt refuzați activitatea de administrator ce vă revine prin hotărârea menționată.”

În timp ce angajații statului se luptă între ei să scape de responsabilitatea întreținerii Pasajului, construcția se degradează, iar unele locuri au devenit focare de infecție. Totul este plin de exremente.

- Mizeria de pe lume. Nu se poate explica așa ceva.

-Trăiesc lângă Barcelona și vrem să ajungem la autogară, vrem să o găsim.

La final, în loc de concluzie, o ultimă întrebare. Câte lucrări nerecepționate mai are Primăria Generală prin oraș?... Nici măcar primarul nu știe.

Nicușor Dan, primarul Capitalei: Ca să vă spun sincer nu există o evidență în acest moment dar până la sfârșitul anului viitor o să facem și acestă evidență.

Autorităţile de la Chişinău au accesat instrumentele Mecanismului de protecţie civilă al Uniunii Europene pentru a cere asistenţă internaţională în legătură cu criza energetică din Transnistria, provocată de decizia companiei ruse Gazprom de a opri livrările de gaze naturale spre regiunea transnistreană de la 1 ianuarie, informează marţi Ziarul Naţional din Chişinău, potrivit Agerpres.

Economie 2025-01-21 14:46:07

Ungaria este în discuții cu rușii și ucrainenii privind menținerea transporturilor de gaze prin Ucraina, chiar dacă importurile sale de gaze rusești vin acum prin conducta Turkstream, a declarat sâmbătă premierul Viktor Orban, adăugând că nu vrea să renunțe la această rută, scrie Reuters.

Economie 2024-12-21 16:39:02

Un profesor de religie din Bihor a rămas fără statutul de diriginte, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la direcțiune, iar în urma anchetei făcute de comisia de disciplină, dascălul a fost găsit vinovat de comportament neadecvat la clasă, scrie eBihoreanul.

Economie 2024-05-02 19:27:33

Spiritul sărbătorilor de iarnă începe să se vadă și în trafic. Unii șoferi și-au decorat mașinile cu coarne de ren, nas roșu sau chiar și-au pus luminițe. Polițiștii le atrag însă atenția celor care își împodobesc mașinile că riscă amenzi uriașe, de până la 1.300 de lei.

Economie 2024-12-15 11:00:58

ANAF a scos la vânzare un teren de 5.000 de metri pătraţi, din Bucureşti, aparţinând fostului ministru Elena Udrea, anunţă Profit.ro, citat de News.ro. Terenul este situat în zona lacului Străulesti, similar cu câteva loturi mai mici de teren pe care ANAF a încercat în mai multe rânduri să le vândă, prima tentativă fiind în octombrie 2022.Lotul de 5.000 de metri pătraţi scos acum la vânzare este evaluat la aproape 2 milioane de euro (9 milioane de lei, inclusiv TVA), sumă care ar fi suficientă pentru a acoperi prejudiciul care ar trebui recuperat de la fostul politician, potrivit unor calcule ale ANAF consultate de Profit.ro.

Economie 2023-09-16 16:17:50

Televiziunea de stat rusă încurajează oamenii să meargă în vacanță în Crimeea, chiar și după ce podul Kerci, care o leagă de Rusia, a fost bombardat. 

Economie 2023-07-19 14:10:11

Ţările membre UE şi-au exprimat joi divergenţele de opinie cu privire la o propunere a Comisiei Europene destinată plafonării preţului gazelor naturale, pe care majoritatea celor 27 de state au apreciat-o ca fiind ineficientă, ceea ce le-a obligat să amâne adoptarea altor măsuri de răspuns la criza energetică, informează AFP.

Economie 2022-11-24 22:12:16

Aflată de trei ani în război, Ucraina a primit din nou vestea Învierii sub amenințarea bombelor rusești. Cu câteva ore înaintea începerii slujbelor în bisericile din toată țara, orașul Harkov a fost atacat de trei ori. Apărarea aeriană ucraineană a transmis că a doborât 23 din 24 de drone Shahed lansate de ruși. Doi oameni au murit și șase au fost răniți în urma atacurilor.

Economie 2024-05-05 14:17:44