Este vorba despre cazul unei fetițe de 6 ani care a ajuns la Spitalul Județean Constanța pentru operație de apendicită în decembrie 2025. După intervenții au apărut complicații medicale grave, iar starea micuței s-a deteriorat rapid. La scurt timp, copilul a intrat în moarte cerebrală și a fost transferat la Spitalul Grigore Alexandrescu din București, unde a rămas internat în stare critică.
Fetița a decedat în februarie 2026, după mai multe săptămâni de spitalizare în Capitală.
După deces, familia a primit o notificare de la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială din Constanța. Instituția a solicitat returnarea sumei de 292 lei, adică alocația pentru ultima lună de viață a copilului.
Avocatul familiei susține că fetița era încă în viață în perioada pentru care a fost plătită alocația.
În schimb, reprezentanții instituției spun că solicitarea se bazează pe procedura standard prin care alocația încetează începând cu luna următoare decesului, iar sumele considerate necuvenite pot fi recuperate.
